„Plasa de stele” are interzis la politicieni

„Plasa de stele” are interzis la politicieni

Prezentatorul de la "Plasa de stele" spune că a avut probleme cu aleşii "din prima linie", dar şi că a observat cum vedetele "s-au dilit".

"Plasa de stele", produsul Antenei 1 ce a ieşit de multe ori câştigător din confruntarea cu emisiunile concurenţei, are mari probleme cu difuzarea farselor.

Pentru că "victimele" trebuie să-şi dea acceptul scris pentru difuzare, echipa de la "Plasa de stele" a descoperit că, "din 10 farse, şase sunt nedifuzate". Dan Negru, prezentatorul emisiunii, a povestit pentru EVZ prin câte probleme au trecut, dar şi de ce au renunţat să mai "glumească" cu aleşii. "Noi avem nişte farse cu politicieni imposibil de difuzat. Nu sunt nişte oarecare, sunt nişte oameni din prima linie a politicii româneşti. Oamenii fără simţul umorului au zis «nu». Nu spun numele, pentru că nici asta nu am voie să zic. În clipa în care am văzut că oamenii ăştia au zis: «Nu, aşa ceva îmi strică imaginea, nu puteţi să daţi aşa ceva, aoleu, presiuni, nu, nu e voie», am zis că ar trebui să o lăsăm mai moale cu politicienii, că nu au simţul umorului. Mai ales acum, le e teamă de orice pentru că urmează campania electorală şi ei cred că orice derapaj este un prejudiciu de imagine". Uneori vedetele se prind: "Hai, dom’ne, nu se poate"

De multe ori li se întâmplă şi ca vedetele "să se prindă" de farsă, iar echipa trebuie să improvizeze ceva."Există momente în care scenariul nostru nu este dus până la capăt. Există momente în care un scenariu începe şi după vreo 10 minute vedeta respectivă îşi dă seama că ceva nu este în regulă. Atunci noi lăsăm toate cele 10 minute, le lungim, ca să avem material. Sunt momente în care vedeta zice: «Hai domne’, nu se poate», sau pleacă de acolo. Am păţit asta adeseori şi asta ne obligă pe noi să lungim mometul respectiv, să facem finalul vedetă, hai să vedem ce se întâmplă aici, cum facem".

Show-ul dă bani şi când vine momentul negocierilor, mai ales că "victimele" nu sunt modeste."Astea sunt cele mai mari costuri din păcate", spune Dan Negru.

"Pentru că în momentul în care l-ai prins în farsă el zice «Da», zici «Semnează aici ca să putem difuza», şi atunci începe negocierea. Au fost unii care au cerut preţuri aberante, de câteva zeci de mii de euro pentru difuzare. Zeci de mii de euro, adică oameni nebuni", adaugă Negru.

Despre VIP-urile de la noi, Negru spune că "s-au dilit". "Zona de vedete e ciudată. Sunt unele care fug de televizor, altele care fug doar spre televizor. Nu mai ştii de unde să le iei. Oamenii se tâmpesc de la săptămână la săptămână. Descopăr vedete care săptămâna trecută erau normale la cap şi în săptămâna asta s-au dilit total şi-şi arată tot în public. Mi-e foarte greu să îţi dau nume. Ţi le dau acum şi săptămâna viitoare o să vezi că e nebun, că-şi arată chiloţii. Nu cred că pentru bani. Cât de mare să fie sărăcia şi la nivelul vedetelor?". 4 emisiuni îl au ca prezentator pe Dan Negru. Două sunt în România, "Te pui cu blondele" şi "Plasa de stele", şi două în Republica Moldova "Or îi tâmpiţi voi, ziarele, or îi tâmpim noi, cu televiziunea. Dar ceva tâmpeşte partea de vedete din România" DAN NEGRU, prezentator

Daniela Crudu "a distrus" 30 de maşini

La "Plasa de stele" investiţiile pornesc de la mii şi ajung până la zeci de mii de euro. Într-un top al celor mai costisitoare farse se numără: casele construite pe banii producţiei şi distruse (Mihaela Tatu, Lavinia, Vasile Moraru), maşini distruse şi explodate: Daniela Crudu (30 de maşini şi un master truck adus special din Ungaria), Moroşanu (şase maşini şi circulaţia oprită pe Transfăgărăşan). Pentru Mihai de la HiQ s-au folosit 1.000 kg de frişcă, două avioane, 60 de oameni ca figuraţie, iar un restaurant întreg a fost distrus la farsa cu Ovidiu Komornic.

Ne puteți urmări și pe Google News