Paștele românilor, o afacere de-un miliard de lei. Influența celor 300 milioane de ouă la PIB-ul României
- Marius Pandele
- 11 aprilie 2012, 10:45
Produsele specifice Sărbătorii ne vor scoate din buzunare cu minimum 30% mai mulţi bani faţă de o perioadă obişnuită.
Sărbătoarea de Paşte nu este doar un moment de bucurie şi de relaxare pentru toţi românii, ci şi un prilej de creştere a cifrei de afaceri în unele domenii. Potrivit estimărilor EVZ, Paştele de anul acesta ar putea aduce vânzări de circa 1,1 miliarde de lei în cele mai importante cinci domenii conexe sărbătorii. Carnea de miel, puţin folosită în bucătăria locală în mod normal, este la mare căutare în aceste zile. Potrivit lui Mihai Dumitriu, şeful patronatului crescătorilor de ovine (PACERO), creşterea preţului an de an va conduce la scăderea vânzărilor de Paşte sub un milion de capete în 2012, de la 4 milioane în 2010. Această cifră va fi completată de vânzările la negru, care deţin un procent important din total. Ouăle se vând cu 45-50% mai bine înaintea Paştelui, spune Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări. Este vorba de 150 de milioane de ouă, care anul acesta costă în jur de 0,5 lei bucata. Lor li se alătură tot cam atâtea provenite de la ţărani. De şapte ori mai mulţi cozonaci Cozonacii cunosc o adevărată perioadă de glorie. Aurel Popescu, preşedintele Rompan, estimează vânzări de 7 milioane de bucăţi, faţă de un milion în lunile obişnuite. Sărbătorile cresc apetitul şi pentru vin, consumul fiind cu 30-40% mai mare decât în restul anului, potrivit lui Valeriu Cotea, şeful PNVV. Maria Stoian, preşedinte fondator al ANTREC, estimează un grad de ocupare de 70-80% pentru pensiunile cu specific tradiţional, faţă de 30-50% în mod obişnuit în timpul anului. În afară de acestea, creşte şi numărul persoanelor cazate în hoteluri sau pensiuni clasice, precum şi numărul românilor plecaţi în vacanţă în străinătate.