Tranzacțiile cu derivate făcute de un angajat al JP Morgan în ultimele câteva luni au reaprins discuțiile legate de limita până la care ar trebui să poată acționa băncile americane.

Traderul în cauză, pe nume Bruno Iksil, lucrează în filiala londoneză a celei mai mari bănci americane, JP Morgan, în cadrul biroului de investiții. Teoretic, rolul tranzacțiilor realizate acolo este de a proteja banca împotriva riscurilor pe care și le asumă sau a celor care izvorăsc din mediul economic. Un alt rol este investirea numerarului în exces, teoretic tot în condițiile unor riscuri ținute sub control. Suma pe care o are la dispoziție acest birou de investiții este de 350 de miliarde de dolari, echivalentă cu PIB-ul României pe aproape un an și jumătate.

În realitate, potrivit unor manageri de fonduri de investiții și dealeri bancari citați de Bloomberg, activitatea din ultima vreme duce cu gândul mai degrabă la tranzacții speculative realizate de bancă. Mai mult, dimensiunea acestora este atât de mare încât influențează prețul instrumentelor financiare.

Management al riscului sau speculație?

Potrivit acelorași surse, pozițiile acumulate de Iksil pe un indice compus din instrumente financiare derivate ar fi ajuns la 100 de miliarde de dolari, în condițiile în care tranzacțiile totale din primele trei luni ale anului nu au depășit 145 de miliarde de dolari. Pozițiile de vânzare deschise de traderul JP Morgan au determinat cea mai mare scădere trimestrială  a indicelui din 2009 și până acum.

Traderul de origine franceză a fost denumit de unii dealeri de instrumente financiare derivate ”Voldemort”, datorită puterii sale și influenței pe care ajunseseră să o aibă asupra pieței tranzacțiile realizate de el. Alt supranume derivat tot din dimensiunea portofoliului de derivate administrat este ”balena din Londra” (The London Whale)

Cunoscând istoricul băncii și aversiunea față de risc care a ajutat-o să iasă neatinsă din criza creditelor sub-prime, sunt multe voci care sugerează că tranzacțiile fac parte dintr-o strategie de management al riscului. În 2008, JP Morgan a cumpărat contracte CDS (pentru protecție împotriva falimentului unei terțe entități) pe termen scurt, vânzând în același timp contracte de același fel pe termen lung. Cu alte cuvinte, a mizat pe o înrăutățire a situației economice pe termen scurt și pe o revenire ulterioară. Este posibil ca o strategie similară să fie încercată și acum.

Tranzacții private cu bani ai contribuabililor

Totuși, indiferent dacă este vorba de speculații sau de management al riscului, dezvăluirea de către Wall Street Journal a dimensiunii acestor tranzacții a îngrijorat factorii de decizie americani. Senatorul democrat Jeff Merkley a declarat, citat de Bloomberg, că tranzacțiile ”pun în lumină riscul inerent într-un asemenea stil de tranzacționare”, și că în cazul unui eșec al acestora ”îți dorești ca topirea valorii activelor să se petreacă în afara băncilor de care depindem pentru credite acordate familiilor și afacerilor”.

Scandalul creat în jurul acestui subiect vine chiar înaintea votului pentru o modificare importantă la Legea Dodd-Frank, cea care a limitat oarecum libertatea de mișcare a băncilor de investiții din SUA. Potrivit amendamentului în cauză, regulile restrictive ar urma să nu se mai aplice filialelor străine ale băncilor americane, caz în care se află și unitatea din care face parte Bruno Iksil.

Problema este cu atât mai mare pentru oficialii de la Washington, dacă ținem cont de faptul că multe bănci au fost sau încă mai sunt finanțate din bani ai contribuabililor, prin intermediul programelor de salvare implementate până acum de Trezoreria americană.