Manifestanţii din Piaţa Universităţii, la mitingul USL

Manifestanţii din Piaţa Universităţii, la mitingul USL

Grupul celor care au manifestat în Piaţa Universităţii în luna ianuarie a acestui an au participat la mitingul de azi al USL. Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, şi maestrul de cermonii la mitingul USL, a ţinut, de la tribuna USL să-i salute şi să le mulţumească.

"Vreau să salut şi să le mulumesc manifestanţilor din Piaţa Universităţii care sunt azi aici alături de noi", a spus Dragnea la al cărui semn sala s-a ridicat pentr a-i aplauda pe manifestanţii din Piaţa Universităţii.  Grupul manifestanţilor s-a apropiat de scena pe care se aflau Victor Ponta, Crin Antonescu şi liderii Opoziţiei şi au strigat "USL, USL". În perioada protestelor au existat relatări în presă conform cărora, mitingul fin Piaţa Universităţii este organizat de lideri liberali, PC şi PSD din Capitală ale celor trei partide.