Ford lansează cel mai economic model al său din toate timpurile

Ford lansează cel mai economic model al său din toate timpurile

Noul Fiesta ECOnetic este cel mai eficient model fabricat vreodată de Ford, cu un consum de 3,3 l/100 km şi emisii de 87 g (CO2)/km.

Mașinile nepretențioase precum noul Ford Fiesta ECOnetic pun în mare dificultate modelele hibride. Din simplul motiv că oferă aceleași avantaje (consum și emisii reduse - uneori chiar mai mici!) la un preț digerabil.

Ford a început să producă în această săptămână noul Fiesta ECOnetic, cel mai eficient model al său din toate timpurile grație consumului mixt de 3,3 l/100 km şi emisiilor de 87 g (CO2)/km.

Sub capota micului model Ford (3,95 metri lungime) se află un motor turbodiesel TDCi de 1.6 litri, care dezvoltă 95 de cai-putere şi un cuplu maxim de 205 Nm.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce a făcut Ford pentru optimizarea consumului și emisiilor noului Fiesta ECOnetic?

În primul rând a dotat grupul propulsor cu un sistem de tip ”start-stop”. Suplimentar, cel mai economic Ford din toate timpurile recuperează energia eliberată în timpul frânărilor.

Un mod de rulare ”Eco” şi un indicator de schimbare a treptei de viteză sunt prezente pentru a-l îndruma pe șofer pe ”calea cea bună” .

Aerodinamica mașinii a fost ajustată cu o gardă la sol mai redusă, un scut de protecţie şi un set de pneuri cu rezistenţă redusă la înaintare.

Actuala versiune Ford Fiesta ECOnetic 1.6 TDCi-95 CP (comercializată în România cu 14.900 de euro, preț minim de listă cu TVA) are un consum oficial mixt de 3,7 l/100 km și emisii de CO2 de 98 g/km.

Ford Fiesta ECOnetic face parte din segmentul B - subcompact - alături de modele precum Volkswagen Polo, Opel Corsa, Fiat Panda, Kia Rio, Seat Ibiza, Mazda2 sau Dacia Sandero.