Antonescu: Boc nu seamănă cu naziştii. Aceia au fost nişte odioşi, dar nu nişte caraghioşi

Antonescu: Boc nu seamănă cu naziştii. Aceia au fost nişte odioşi, dar nu nişte caraghioşi

Preşedintele PDL, Emil Boc a fost comparat de liderul PNL, Crin Antonescu cu şeful propagandei fostului dictator irakian Saddam Hussein, care anunţa la CNN că americanii fug când de fapt el era cel fugărit.

“Am văzut că cineva, Cristian Tudor Popescu, cred, îl compara, îi compara discursul lui Boc, cu propaganda nazistă din primăvara lui 1945. Mă despart în evaluare de domnul Cristian Tudor Popescu. Cei care făceau în 1945, Hitler, Goebbels şi alţii, propaganda nazistă, au fost nişte odioşi, dar nu au fost nişte caraghioşi. Domnul Boc seamănă cel mult cu acel ministru al propagandei lui Saddam Hussein care, aproape cu soldaţii americani în spate, striga la CNN că americanii sunt puşi pe fugă", a declarat Antonescu, comentând discursul pe care Boc l-a ţinut astăyi pe seama plecării lui Frunzăverde din PDL. Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat miercuri că nu va cere organizarea unui Congres al partidului până la alegeri şi că nu intenţionează să îşi dea demisia din fruntea formaţiunii. “Evaluările se fac după alegeri, am fost mandatat de Congres să conduc partidul în aceste alegeri şi la momentele potrivite se fac evaluări potrivit statutului PDL", a declarat Boc, întrebat dacă va convoca un Congres al partidului. Emil Boc a adăugat că partidul rămâne unit."Vreau să o spun foarte clar şi răspicat, PDL este şi rămâne unit şi îşi va atinge obiectivele de la alegerile locale şi parlamentare şi va continua guvernara după 2012 alături de actualii parteneri de guvernare. Acest partid a avut forţa şi tăria să treacă România prin criza economică. Acest partid, alături de preşedintele României, a reuşit să ţină piept furtunii economice (...) un asemenea partid nu mai depinde de mult de o persoană sau de persoane, el are forţa şi capacitatea de a-şi îndeplini obiectivele", a declarat acesta. Citiţi şi:

  • ANALIZĂ EVZ. Frunzăverde,explicaţia unei demisii neaşteptate
  • Sebastian Lăzăroiu, declaraţie-şoc: "Frunzăverde e un gunoi.Negocia pe sub masă cu PSD şi PNL"
    • Lăzăroiu: Frunzăverde e pe cale să fie înhăţat de justiţie. S-a refugiat în Opoziţie ca să arate că e persecutat
  • Adriean Videanu: Frunzăverde poate fi partenerul PDL în PNL
  • Blaga: "Frunzăverde a fost important în PDL. Până la a-l face în fel şi chip este un drum lung".
  • Frunzăverde s-a dus la Blejnar cu o "rugăminte"
  • "Statul poliţienesc", spaima lui Frunzăverde
  • Frunzăverde explică plecarea din PDL: "Ne e frică să mai vorbim la telefon"
  • Frunzăverde în gazeta lui Voiculescu: De la exponent al "mafiei PDL" la "voce clară şi minte lucidă"