EDITORIALUL EVZ: De ce Boldea nu va fi Mazăre sau unde sunt berbecuţii de altădată?

EDITORIALUL EVZ: De ce Boldea nu va fi Mazăre sau unde sunt berbecuţii de altădată?

În nici câteva zile numele lui Boldea a ajuns cunoscut de foarte mulţi români. Mare lucru! Cred că el se bucură şi o ia în bine. Cine nu ar vrea să fie cunoscut?

Bogat, globe-trotter, sportiv, parlamentar, şmecher, protector de interlopi şi aspirator de terenuri şi monumente istorice. Acestea sunt o parte dintre activităţile lui, mai bine zis cele cunoscute. Li se adaugă o ieşire spectaculoasă din rândul "aleşilor" printr-o ridicare istorică de imunitate parlamentară şi o altă ieşire, la fel de spectaculoasă, din rândul lumii civilizate, prin fuga din ţară.

Fanii lui, pentru că deja are, ar putea să îl catalogheze drept un om foarte abil care a ştiut la timp ce să facă. Opinia aproape generală ar fi că cineva din "Gardă" i-a şoptit că, dacă nu fuge, îl ia şi el s-a conformat.

Toată telenovela lui Boldea este prejudiciată de lipsa condimentului politic. În alte dăţi fugarii o făceau numai din motive de apartenenţă politică sau de atitudine critică la adresa Puterii. Ei erau persecutaţi şi o luau la sănătoasa ca să evite abuzurile judiciare şi să lupte pentru libertate, din exil. Boldea nu poate susţine aşa ceva. Chiar dacă va încerca - pentru că eu cred că el va începe să comunice cu noi, eventual să ne transmită mesaje – Boldea nu va fi plauzibil. Prea i s-a ridicat imunitatea prin consens. Şi prea a fost dat afară de peste tot.

În acest moment nimeni nu ştie ce se va întâmpla în continuare cu acest şmecheraş de Galaţi. Cred că nici el nu s-a hotărât. Dacă nu i s-ar fi ridicat imunitatea parlamentară în timp de grevă, probabil, nici nu am fi auzit de el. Este exclus ca el să fie în atenţia Serviciilor secrete (nu vă aşteptaţi la destituiri!) pentru că "domeniul lui de activitate" nu face nicio atingere cu acestea. Oricum noi, muritorii de rând, nu vom afla niciodată. Oameni grei, "secretizaţi", au plecat cum au putut şi nu s-a lămurit nimic.

Aşa cum începuse, Boldea mergea pe drumul lui Mazăre. Un băiat tânăr şi prezentabil, sportiv şi celibatar, iubitor de geografie şi cu unele suspiciuni de a fi făcut afaceri necurate. Şi politician pe deasupra. Faţă de Mazăre, Boldea s-a născut prea târziu şi este şi foarte departe de calităţile primarului Constanţei şi de latura artistică a acestuia.

Dacă Boldea era cu zece ani mai mare şi ar fi deschis ochii într-un PSD nărăvit în rele, el nu ar mai fi plecat niciodată de acolo. Colegii de partid l-ar fi tras de mânecă, aşa cum este şi firesc într-un partid serios şi nu l-ar fi lăsat să scandalizeze un oraş întreg cu matrapazlâcurile lui. Nu l-ar fi lăsat nici să îşi amestece familia în afaceri necurate. Îl învăţau ce trebuie şi îl aveau în partid pe viaţă. Cât e el de avocat, colegii de PSD l-ar fi dat pe mâna unor procurori care fac rechizirorii minunate, cu câte o chichiţă ce răstoarnă doar la Înalta Curte kilograme întregi de dosare şi le trimit spre rejudecare la prima instanţă. În alte timpuri, Boldea ar fi îmbătrânit pe la DNA, declarând că este total nevinovat şi persecutat politic. Dacă reuşea să devină mai important în partid, el ar fi primit şi permisiunea să atace direct preşedintele ţării şi să îl facă responsabil în legătură cu dosarul lui penal. Atunci deja devenea un luptător pentru libertate şi democraţie. Mergea la televizor. Îl cunoştea pe Ciuvică. Ajungea în Piaţa Universităţii. Şi, dacă era neapărat să şi fugă din ţară, o făcea printre berbecuţi, cu vaporul din vecinătatea oraşului lui de pe Dunăre. Ce timpuri! Citiți și:

  • Faptele penalului Boldea. A asistat ca avocat două persoane inventate!
  • Codruța Kovesi:”Boldea a plecat legal din țară. DIICOT știe unde e”
  • Cum "a fabricat" deputatul Mihail Boldea un expert. Miza: 4.000.000 de lei
  • Boldea, primul parlamentar dat în urmărire internaţională
  • REFERAT DIICOT. Deputatul Boldea spăla bani proveniţi din traficul de persoane
  • Profilul lui Mihail Boldea, făcut de presa locală: „Un celibatar de top, însurat cu tribunalul”
  • Afaceri ilegale de un milion de euro! Deputatul Mihail Boldea, implicat în mafia imobiliară
  • Cazul Boldea: bâlbâielile şefului DIICOT sunt impardonabile

Ne puteți urmări și pe Google News