Trei poliţişti în stare gravă după un impact frontal pe DN 17

Trei poliţişti în stare gravă după un impact frontal pe DN 17

Un Logan al Poliţiei s-a izbit violent de un Opel în care se aflau patru tineri, în apropiere de Gura Humorului. O tânără şi poliţiştii sunt în stare gravă. Încă nu e clar din vina cui s-a produs accidentul

Trei poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, aflaţi în misiune, au ajuns azi-noapte la spital, în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un alt autoturism care circula din sens opus.

Accidentul s-a produs în jurul orei 1:15, pe DN 17, la ieşirea din municipiul Suceava spre oraşul Gura Humorului. Poliţiştii se aflau într-un Logan de culoare roşie, care a intrat în coliziune cu un Opel, în care se aflau patru tineri. În total, paramedicii SMURD şi cadrele de la Ambulanţă au dus la spital şapte răniţi, din care patru, cei trei poliţişti şi o tânără de 21 de ani, din celălalt autoturism, în stare gravă.

Unul dintre poliţişti, cel care se afla la volan, a fost transferat în această dimineaţă la o clinică din Iaşi. Într-un comunicat remis azi dimineaţă de IPJ Suceava se prezintă scenariul accidentului produs în jurul orei 1:15, fără însă a preciza care şofer a greşit în acest caz: „Autospeciala de serviciu condusă de un agent de poliție, posesor al permisului de conducere pentru categoriile B, C şi E din anul 2006, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sens opus de N. Adrian de 27 ani, din municipiul Suceava”.

Totuşi, din primele informaţii, confirmate chiar de surse din cadrul IPJ Suceava, maşina de poliţie a fost cea care a intrat pe contrasens şi a provocat accidentul. Atât poliţistul care se afla la volan, cât şi celălalt conducător auto au fost puşi să sufle în alcooltest. Agentul de poliţie nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, însă în cazul tânărului de la volanul Opel-ului, alcooltestul a indicat o alcoolemie în aerul expirat de 0,43 la mie. 

Ne puteți urmări și pe Google News