Urmaşul lui Steve Jobs, directorul Tim Cook, le-a prezentat fanilor Apple noua generaţie de tablete PC. Pe 23 martie, noul iPad vine şi în România.
Pe scena Centrului de Artă Yerba Buena, din San Francisco, a urcat, aseară, Tim Cook. Fanii Apple au fost extrem de curioşi să vadă cum arată prima tabletă Apple după dispariţia lui Steve Jobs, cel care a făcut-o celebră în toată lumea şi, pe lângă smartphone-uri, a pornit motoarele unei industrii ale căror produse au creat dependenţă în toată lumea. Ce s-a adeverit din speculaţii
În ultimele luni, s-au făcut tot felul de speculaţii legate de viitorul iPad, despre felul cum va arăta şi ce configuraţie hardware s-ar ascunde sub carcasă.
"Aş vrea să începem discutând despre revoluţia post-PC. iPad-ul defineşte o întreagă nouă categorie, a reinventat computerul portabil şi a dat peste cap toate predicţiile", a declarat la începutul conferinţei de presă, Tim Cook, şeful Apple.
După ce a prezentat realizările companiei Apple, spunând că a vândut 315 milioane de gadgeturi în 2011, Cook a trecut la prezentarea noutăţilor. Retina Display
"Toată lumea se întreabă cine poate veni cu un produs mai bun decât iPad2?", a spus Tim Cook, iar apoi a apărut o fotografie cu acesta.
Noul iPad are Retina Display, ceea ce înseamnă că va avea o rezoluţie dublă faţă de varianta 2. Saturaţia culorilor este cu 40% mai bună. Are un procesor dual-core A5X și grafic quad-core, de două ori mai puternic decât modelul iniţial. Camera foto are aceleaşi caracteristici ca cea de pe iPhone 4S, are autofocus şi înregistrează filme la 1080p, diferența e că are 5 megapixeli.
Noul iPad va avea conexiune 4G, care deocamdată nu e disponibilă în România, iar durata de viaţă a bateriei este de 10 ore.
Legat de preţuri, varianta de 16GB va costa 499 de dolari, de 32GB - 599 de dolari, iar de 64GB va fi 699 de dolari. iPad-ul va fi scos pe piaţă începând cu 16 martie.
FOTO: REUTERS
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2DA1NDseI0s" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
CITIȚI ȘI:
- Apple va lansa un iPad mini