În clasa pregătitoare, elevii vor merge la biserică şi vor învăța cum să se închine

În clasa pregătitoare, elevii vor merge la biserică şi vor învăța cum să se închine

Copiii din clasa pregătitoare vor studia o oră pe săptămână religia: vor învăța cum să se închine, vor afla ce înseamnă mila creștină și rolul lui Dumnezeu în viața omului, vor participa la acțiuni caritabile și vor fi duși la biserică.

La clasă, se va discuta și despre diefențele dintre religii, pe baza anumitor criterii- preferințele culinare și vestimentare, limba vorbită etc. „Biserica este un spațiu cu înalte valențe educative. Profesorul poate organiza vizite la biserică cu elevii cu diferite ocazii- pentru observarea unor slujbe bisericești, pentru a primi Sfânta Împărtășanie, pentru discuții cu preotul pe teme religioase sau pentru a organiza activități de întrajutorare”, se arată în programa școlară. Specialiștii care au întocmit documentul consideră că religia poate răspunde la „marile întrebări” ale copiilor, altele decât cele vizate de celelalte discipline, iar materia în sine nu urmărește neapărat un scop confesional, ci deprinderea comportamentelor morale și promovarea diversității. Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, susține că părinții pot alege dacă își lasă sau nu copii să studieze religia. „Iar în acea oră, școala trebuie să le ofere alternative”, ne-a declarat Daniel Funeriu. „Copiii ar trebui preveniți asupra extremismului religios” Reprezentanții ONG-urilor susțin contrariul și contestă puternic acestă inițiativă. Remus Cernea, președintele Asociației Umaniste Române, spune că religia se predă confesional și cere Ministerului Educației retragerea acestei materii din grădinițe și din clasa pregătoare, pentru că riscul de îndoctrinare este cu atât mai mare la această vârstă când copiii sunt ușor impresionabili. „În școli este prezentat, un singur cult- ortodoxismul. Mersul la biserică este o formă de îndoctrinare. Religia ar trebui predată într-un mod neutru, ar trebui să se prezinte diversitatea religioasă din țară și din Europa, ar trebui pus accentul pe toleranță, pe respectul față de cel care are altă religie sau care nu are nicio religie. Copiii ar trebui preveniți asupra extremismului religios, pentru că, iată, ne trezim cu știri oribile cu oameni care își omoară copiii pentru că așa le-a spus Dumnezeu sau cu atrocitățile de la Tanacu”, precizează Remus Cernea. În Bulgaria nu se mai predă religia în școli Remus Cernea mai spune că prevederea este în contrast cu recomandările Comisiei Europene. În multe țări din Europa se predă diversitatea religiei sau s-a renunțat definitiv la predarea religiei în școli. „În Anglia se studiază marile religii ale lumii- creștinismul, islamismul, iudaismul, și asta într-o viziune nereligioasă, umanistă. În câteva țări nu se predă deloc. Este cazul Franței, țărilor nordice, Bulgariei, Cehiei etc. În Grecia se mai predă confesional”.  CITIȚI ȘI:

  • Clasa pregătitoare: Ce vor învăţa bobocii
  • Interviu cu Daniel Funeriu, iniţiatorul clasei pregătitoare: "Procesul de înscriere va fi organizat corect"
  • SONDAJ: 74% dintre părinţi, împotriva clasei pregătitoare
  • "Majoritatea şcolilor pot solicita suplimentarea locurilor pentru clasa pregătitoare"
  • Baba: "Nu sunt motive pentru ca părinţii să dea bani pentru înscrierea copiilor"

Ne puteți urmări și pe Google News