Stuart Pearce: "Nu sunt omul potrivit pentru a antrena naţionala Angliei"
- Sorin Breazu
- 1 martie 2012, 14:42
Antrenorul interimar al echipei naţionale a Angliei, fostul internaţional Stuart Pearce, a declarat, după eşecul cu Olanda, scor 2-3 pe Wembley, că nu se consideră cea mai bună variantă pentru postul de selecţioner.
”Antrenorul Angliei trebuie să fie altă persoană. Eu nu sunt potrivit. Mă simt copleşit. Gândul că aş putea conduce echipa la Euro mă sperie”, a spus tehnicianul de 49 de ani, adăugând: ”Îmi lipseşte experienţa. Am pregătit reprezentativa de tineret, dar acolo e cu totul altceva. Nu sunt pretenţii aşa de mari, presiunea este mai mică, poţi lucra într-o oarecare linişte”.
Pearce a fost numit interimar, după ce Fabio Capello şi-a dat demisia. Favorit la preluarea funcţiei este Harry Redknapp, tehnicianul de la Tottenham Hotspur.