Încă cioban, la 95 de ani!

Încă cioban, la 95 de ani!

Într-o perioadă în care oameni în putere pierd vremea prin cârciumi, un cioban de 95 de ani din Țara Hațegului nu vrea să iasă la pensie nici în ruptul capului, informează stirileprotv.ro.

Sprinten ca un june, străbunicul bate munții cu turmele de oi, din primavară până-n toamnă. Și-a făcut carte de muncă la 91 de ani, iar acum, la 95 de ani, postul i s-a desființat, așa că va primi primul ajutor de șomaj din viața lui. Nu însă pentru mult timp. Asta, pentru că a reușit să convingă un om de afaceri din Valea Jiului să îi dea de lucru la stâna acestuia, cu peste 1.000 de oi. Ciobanul nu se gândește să trăiască din ajutorul de șomaj. Baciul Ștefan a păstorit oile de când se știe. Are patru copii și 15 nepoți, dar nici acum, la aproape o sută de ani, nu poate sta deoparte. Zvelt, subțirel și foarte sprinten pentru vârsta lui, baciul Ștefan este o colecție vie, de vorbe de duh. Își amintește cum pleca cu oile, în trashumanță, din vârful Munților Retezat până în Câmpia Bărăganului. Câinii lui i-au fost întotdeauna ajutoare de nădejde.

Ne puteți urmări și pe Google News