Lucrările de reconstrucţie de la Aeroport din Sibiu, întârziate
- Liviu Cojan
- 22 februarie 2012, 04:20
Lucrările de reconstrucţie a zonei de siguranţă a pistei Aeroportului Internaţional Sibiu se află în întârziere din motive obiective. Firma care se ocupă de realizarea studiului de intervenţie pentru noile lucrări şi a proiectului tehnic a solicitat Consiliului Judeţean o nouă păsuire ca termen, urmând să finalizeze studiul de intervenţie în luna aprilie, informează tribuna.ro.
Motivul este unul obiectiv în condiţiile în care societatea care şi-a adjudecat licitaţia nu a putut efectua forajele necesare pentru realizarea studiului. Din cauza zăpezii, aceasta nu a putut intra în teren cu utilajele de forare, astfel că forarea este programată pentru perioada următoare. De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că societatea a început activitatea de realizare a studiului cu întârziere, cauza fiind modalitatea greoaie prin care s-a încheiat poliţa de asigurare pentru lucrările care urmau să fie făcute de societate. “Totuși, lucrurile au revenit la normal şi societatea va duce la finalizare studiul de intervenţie şi proiectul ethnic”, declară Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean. În aceste condiții, proiectul tehnic va fi finalizat până la sfârşitul verii. Cu toate acestea, având în vedere şi procedura de achiziţie publică pentru licitaţia de execuţie, lucrările nu vor începe în acest an. Un alt lucru care influenţează decisiv mersul lucrărilor sunt procesele dintre Consiliul Judeţean şi firmele care au realizat lucrarea la pista aeroportului, Max Bogl şi Iptana. În altă ordine de idei, preşedintele CJ spune că nu are cunoştinţe despre încheierea unor noi contracte cu companii aeriene care ar putea fi interesate să opereze pe aeroportul sibian.