Anonymous, mesaj către români: Trebuie să vă organizați mai bine | VIDEO
- Dinu Boboc
- 14 februarie 2012, 13:59
Gruparea Anonymous a trimis recent un mesaj către România, cu ocazia protestelor îndreptate împotriva ACTA.
Redăm mai jos mesajul:
"Acest mesaj este trimis oamenilor din România în urma protestelor anti-ACTA care au avut loc recent. Este greu pentru noi să înţelegem cum de nu simţiţi mai bine modul în care aţi fost abuzaţi de politicieni în ultimii 20 de ani. Credeţi că aveţi nevoie de un lider, dar vă descurcaţi şi fără el. Aveţi toate resursele necesare dar trebuie să vă organizaţi mai bine.
Mesajul celor 500 de oameni din centrul Bucureştiului ar fi mai puternic dacă ar fi rostit cu o singură voce. Autorităţile au semnat ACTA crezând că nu veţi afla niciodată despre asta, dar acum voi vă comportaţi ca şi cum nu v-ar păsa de asta.
Trebuie să le dovediţi autorităţilor că încă vă pasă de libertatea voastră. V-a fost interzis dreptul la liberă exprimare 42 de ani, până în 1989. Nu vă pierdeţi cel mai valoros drept al vostru. Trebuie să vă organizaţi mai bine. Aveţi aceleaşi scopuri, dar se pare că nu sunteţi la fel de uniţi. Încercaţi să vă atingeţi scopurile împreună şi fiţi foarte hotărâţi, este singura modalitate prin care puteţi învinge.
Membrii Anonymous care sunt români participă şi ei la atacurile asupra site-urilor CIA, FBI sau Interpol, dar nu s-au atins de trusturile media din România pentru că nu-i ajută pe oameni să se schimbe.
Aţi fost vânduţi bucată cu bucată către corporaţiile internaţionale. Au fost vândute petrolul, aurul, aproape toate resursele. V-a fost vândut şi viitorul prin împrumuturi cu rate ale dobânzilor de aproape 90%. Media nu trebuie doar să ajute politicienii să câştige alegerile ci şi să ajute oamenii prin raportarea abuzurilor care se fac.
Următoarea noastră ţintă o reprezintă marile corporaţii financiare şi trusturile media, dacă acestea vor continua să manipuleze oamenii pentru a obţine profituri de pe urma lor.
Condiţiile meteo din România sunt extrem de severe, sunt oameni care mor în casele lor. Politicienii nu au făcut nimic pentru a rezolva aceste probleme grave. Trebuie să vă găsiţi valori adevărate şi să nu vă pierdeţi identitatea ca şi naţiune. Schimbarea guvernului este doar o mică victorie pentru că, în continuare, sunt aceeaşi politicieni care v-au băgat mâinile în buzunare. Oamenii nu ar trebui să fie speriaţi de guvernele lor, guvernele ar trebui să fie speriate de oameni. Aveţi un rege care iubeşte România mai mult decât toţi politicienii voştri. Nu milităm pentru monarhie, milităm doar pentru valorile adevărate". <iframe src="http://www.youtube.com/embed/Tt7oqG3atY0" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>