Originară din Reşiţa, Daniela Bosioc este unul dintre tinerii români pentru care voluntariatul reprezintă un mod de viaţă. În prezent, Policy and Projects Officer în cadrul Centrului European de Voluntariat, Daniela are o bogată experienţă internaţională în proiecte de voluntariat şi a participat în calitate de coordonator al voluntarilor ONU la acţiunile întreprinse de către organizaţie în Sudan. Ea consideră că voluntariatul a fost elementul definitoriu în cariera sa şi spune că educaţia non-formală are o importanţă deosebită în procesul de formare a tinerilor.

Cum aţi ajuns voluntar al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ce atu-uri au contat în această selecţie? Din aproape în aproape, aş zice, pentru că întregul curriculum profesional a fost relaţionat cu voluntariatul. Voluntar, fără sa-mi spun neapărat aşa, am devenit după ce, dintr-o întâmplare, la terminarea liceului, am rămas la facultate în oraşul meu, Reşiţa.

În secret plănuiam să plec la o „şcoala mai serioasă”, după primul an universitar. Am ajuns însă, într-o organizaţie nonguvernamentală (ONG) de tineret din Reşiţa şi am descoperit că pot învăţa experimentând şi că pot transforma o parte dintre lucrurile din jur care nu îmi plăceau. Am rămas la Reşiţa. Mi se părea că la mine în oraş erau prea puţine oportunităţi de a petrece liber, de cunoaştere dincolo de programa şcolară, şi am început să fac ceva, într-un cadru organizat, ca să schimb acest aspect.

Aşa am ajuns lider al unui ONG reşiţean. Apoi am descoperit oportunităţi pentru stagii de voluntariat în Europa prin Serviciul European de Voluntariat (SEV). După un an ca voluntar SEV în Spania, m-am întors la Reşiţa pentru a investi energia acumulată, împreună cu oameni minunaţi de acolo, într-un centru local de voluntariat. Dorinţa de cunoaştere şi de noi provocări m-a pus din nou pe drumuri: am urmat un masterat în cooperare internaţională şi voluntariat, iar la un moment dat mi-am dat seama că programul de Voluntariat al ONU mi se potrivea ca o mănuşă. Ceea ce am învăţat la Reşiţa ca voluntar şi coordonator de voluntari rămâne experienţa definitorie în cariera mea.

Ce aţi avut de învăţat din experienţa în Sudan şi în ce fel v-a marcat aceasta? Lucrând într-o ţară săracă, aflată în conflict, mi-am dat seama că luam ca atare, ca fiind normale, aspecte din viaţa de zi cu zi. Ştiam despre situaţia din Sudan, despre oamenii care supravieţuiesc în situaţii extreme. Totuşi, realitatea că accesul la apă, la energie electrică, la transport, la servicii medicale, la şcoală – era ceva ieşit din comun, a fost una de impact pentru mine. Mi se părea normal să fie pace, să poţi începe proiecte de durată. Diversitatea e unul dintre aspectele care m-a surprins cel mai mult în Sudan. Diversitatea socială, etnică şi culturală, religioasă, diversitatea peisajului.

O ţară imensă, cea mai mare din Africa înainte de independenţa Sudanului de Sud, un amalgam de culturi şi de oameni foarte diferiţi. Ospitalitatea, modestia şi bunătatea oamenilor a fost numitorul comun peste tot pe unde am umblat în cei patru ani şi ceva petrecuţi acolo. Din punct de vedere profesional, experienţa de lucru din Sudan cu Naţiunile Unite mi-a dovedit că pot sa mă adaptez la situaţii inimaginabile până atunci şi m-a învăţat să interacţionez şi să lucrez cu oameni din toate părţile lumii. Mi-a arătat că ceea ce am învăţat „acasă”, ceea m-a format ca om şi ca profesionist este valabil şi valoros şi în acel context, deşi foarte diferit.

În ce mod v-a ajutat pregătirea profesională în activitatea de voluntariat şi ce satisfacţii v-a adus aceasta? Educaţia formală, căci înţeleg că la aceasta vă referiţi, mi-a ocazionat contactul cu oameni, perspective şi domenii interesante de activitate. A constituit o ocazie de a pune în comun cunoştinţe, dar şi de a acumula cunoştinţe noi. Consider însă că ceea ce m-a format – mi-a definit drumul, mi-a deschis ochii, mintea şi sufletul, mi-a trezit simţul de responsabilitate şi interesul pentru ceilalţi şi mi-a dat în acelaşi timp unelte pe care să le pot folosi ca să aplic cunoştinţele dobândite – a fost educaţia non-formală.

Voluntariatul, ca să fiu mai clară. A nu se înţelege prin aceasta o declaraţie critică la adresa sistemului de educaţie formal, ci o recunoaştere, încă amânată, a rolului complementar pe care educaţia non-formală îl are pe tot parcursul vieţii, şi mai cu seamă pentru tineri. Cei care au „căzut pradă” şi înţeleg voluntariatul, cu siguranţă ştiu ceea ce vreau să spun. E altfel greu de explicat formula, căci cu cât dai mai mult, din timpul tău, în solidaritate cu ceilalţi, pentru o cauză comună, pentru ceva util ţie şi altora, cu atât primeşti mai mult, prin ceea ce înveţi, prin ceea ce faci să se întâmple şi prin recunoştinţa celorlalţi.

Ce este CEV şi care este misiunea dumneavoastră în cadrul acestei organizaţii? Organizaţia pentru care lucrez în prezent, Centrul European de Voluntariat (CEV) este platforma europeană de promovare a voluntariatului în Europa, cu aproape 100 de organizaţii membre în 35 de ţări. CEV canalizează priorităţile şi preocupările organizaţiilor membre către Uniunea Europeană şi se constituie într-un forum de schimb de politici, bune practici şi expertiză în domeniul voluntariatului. Lucrez ca Ofiţer pentru Politici şi Proiecte de Promovare a Voluntariatului la nivel european şi rolul meu este acela de a sprijini organizaţia în aceste arii de responsabilitate. Cum vedeţi evoluţia voluntariatului în România şi cum apreciaţi implicarea voluntarilor români în organizaţiile internaţionale? Având în vedere ceea ce se înţelegea prin munca voluntară acum mai bine de 20 de ani, cred că este doar loc de mai bine. Am speranţa că din ce în ce mai mulţi români înţeleg că este un mod de a da şi de a câştiga, în acelaşi timp. Că este un mod de a fi activ, de a te menţine tânăr, de a-ţi spune părerea, de a schimba ceva. Anul 2011, declarat Anul European al Voluntariatului, a adus în prim plan într-un mod unic contribuţia voluntarilor în comunităţi, a fost o îndelung aşteptată recunoaştere a rolului pe care voluntariatul îl are în societate. Cred că de aici până la o bună infrastructură pentru voluntariat – centre de voluntariat în comunitate, personal specializat, legi care să promoveze voluntariatul – este un drum de parcurs, însă direcţia este sigură.

În ce ar consta puterea individuală a unui român de a schimba societatea românească sub toate aspectele ei? Care a fost momentul în care ați fost conștientă că activitatea dumneavoastră ar avea impact asupra României? Putem schimba societatea în care trăim în fiecare moment. Societatea suntem noi, iar prin fapte, atitudini şi decizii, o schimbăm. Sau nu. Puteţi să îmi reproşaţi că este simplu să zic asta „din afară” şi nu cred că aş găsi argumente convingătoare să vă contrazic. Îmi este greu să vorbesc despre societatea românească azi, acum. Din multe motive. Oamenii sunt în stradă, pentru că a ajuns cuţitul la os. Încerc să înţeleg ce se întâmplă, să mă informez, să nu iau ca atare păreri gata formate. Intru pe site-ul unei televiziuni de prestigiu, găsesc, pe prima pagină de ştiri, articole despre un căţel vorbitor şi despre vedete de care nu am auzit. Din perspectiva experienței personale, care ar fi atu-urile României de la care ar trebui să plecăm în dezvoltarea unei țări conștiente de propriile valori? În retrospectivă, pot spune că am reuşit să fac mult mai multe lucruri decât visam că pot face acum 10 ani. Nu ştiu dacă aş putea să dau „reţeta”. Voluntariatul, transversal în activitatea mea profesională, cred că a fost, am mai spus-o, elementul definitoriu. Dorinţa de a schimba lucrurile m-a motivat. Am muncit din dorinţa de a face să se întâmple lucruri, fără să mă întreb „oare ce îmi iese la afacere”, am încercat să fiu corectă cu mine însămi şi cinstită cu ceilalţi şi să mă gândesc că dacă e mai bine pentru ceilalţi, e mai bine şi pentru mine. Sentimentul acesta de reciprocitate mi-aş dori să îl regăsesc din nou în România. Şi aş mai vrea să trecem peste complexul de ţară pe care de multe ori îl avem. Nu zic să ne comportam ca şi cum suntem cei mai buni, ci să fim convinşi că suntem suficient de buni. Am împărtăşit mult timp neîncrederea asta şi am simţit că trebuie „să dovedesc” mai mult decât alţii. Că am experienţă, deşi m-am format într-un oraş de provincie, că sunt altfel decât îi descrie presa pe imigranţii români, că pot înţelege şi empatiza cu oameni în situaţii de criză, deşi vin dintr-un mediu comparativ privilegiat. Şi aşa mai departe. Ce sfat ați fi dorit să primiți la început de drum care să vă fi ajutat în alegerile dumneavoastră şi pe care acum să-l puteți da mai departe tinerilor? Am avut şansa de a cunoaşte oameni minunaţi şi de a primi sfaturi bune. Tinerii, şi nu numai, trebuie să fie încrezători în forţa pe care o au, să fie cinstiţi şi responsabili, să îşi menţină dorinţa de cunoaştere, de transformare. Să nu cadă în capcana atitudinii „oricum eu nu pot schimba lucrurile”, fie că este vorba despre a face lucrurile mai bine, fie că se gândesc că un gest mic, nu tocmai la locul lui, nu afectează pe nimeni.

Luciana Duţu,Voci pentru Romania

Proiectul "Voci pentru România" este lansat de GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals). Scopul proiectului este de a aduce în atenţia publicului români care au excelat în varii domenii şi care pot reprezenta un reper concret pentru societatea română contemporană şi, mai ales, pentru tinerii români în orientarea lor, spre o bună dezvoltare profesională. Pentru mai multe detalii accesaţi www.vocipentruromania.ro