Cristoiu contra Cristoiu: Conflictul Ponta-Antonescu dincolo de istericale

Cristoiu contra Cristoiu: Conflictul Ponta-Antonescu dincolo de istericale

În 1954, când s-a dorit reintroducerea lui George Topîrceanu în circuitul editorial şi publicistic, pentru a face din opera poetului o gazetă de perete bolşevică, presa literară s-a grăbit să vadă în Rapsodii de toamnă o "critică virulentă a vieţii politice din regimul burghezo-moşieresc“.

Aşa s-a făcut ca nevinovatele versuri despre "lăstunul, în frac“, "insultat în pauze de broscoii din răstoacă“ să fie înfăţişate drept o satiră la adresa Parlamentului interbelic, "eretele", drept ticăloasa Siguranţă burgheză, şi, în general, atmosfera veselă din Rapsodii, drept crunta denunţare a atmosferei de pe scena politică burghezo-moşierească.

Ispitit de acrobaţiile textierilor din 1954, sunt tentat să compar şi eu reacţiile politico- mediatice stârnite joi, 9 februarie 2012, de discursul lui Victor Ponta în Parlament, cu hărmălaia din Rapsodii de toamnă. Am întâlnit cu acest prilej toate personajele din celebra Baladă a lui Topîrceanu. Şi coţofana fără ocupaţie, care aduce o veste de senzaţie, şi vrăbiile care ies alarmate din şanţuri, şi papura care se zbate, legănându-şi săbiile, şi lişiţele care încep să strige ca de mama focului, şi broscoii din răstoacă şi lăstunul, care vrea să ţină o cuvântare în această chestie.

Am întâlnit, înainte de toate, în persoana fizică a unui politician trecut de perioada datului în copt, "Un ţânţar nervos şi foarte/ Slab de constituţie“. Isteria naţională stârnită de un fapt precis m-a convins încă o dată că nu ne vom lecui în veci de trăirea vieţii politice la nivel de telenovelă. Acolo unde, în lumea civilizată, se răspunde cu analize reci, cu intervenţii inteligente, cu explicaţii şi ipoteze, la noi dau năvală sughiţuri şi oftaturi, jelanii, plânsete, zbierete, leşinuri şi tremurici de posedate, datul poalelor peste cap, ridicatul pumnului a revoltă, ca în tabloul lui Octav Băncilă despre 1907, goluri în stomac, dureri de ficat şi bale, cât mai multe bale, în colţul gurii, printre virgule şi început de propoziţii. A fost discursul lui Victor Ponta o ieşire din ţâţâni a lumii? Nici vorbă.

El n-a fost altceva decât unul dintre momentele unui proces declanşat în ianuarie 2012, când liderul PSD şi-a exprimat reticenţa faţă de romantismul juvenil al colegului său mai vârstnic Crin Antonescu: Cel al promovării tot mai accentuate a unei deosebiri de strategie politică între PSD, pe de o parte, şi alianţa PNL – Trustul de presă al lui Dan Voiculescu, pe de alta.

Niciodată însă ca până acum nu s-a văzut prăpastia dintre cele două strategii ca în cazul celor două discursuri din 9 februarie 2012: al lui Victor Ponta, rostit de la tribuna Parlamentului, şi cel al lui Crin Antonescu, hăulit de la tribuna lui Dan Voiculescu.

Deşi cei doi copreşedinţi ai USL s-au dedat până acum înfăţişării ca nişte fraţi siamezi, în realitate, îi diferenţiază multe aspecte: 1) Victor Ponta nu e dictator în PSD. Nu atât pentru că n-ar putea, ci pentru că e suficient de inteligent să nu vrea. În spatele lui Victor Ponta se află PSD-işti cu o temeinică expertiză politică: Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea. Crin Antonescu e mai mult decât un dictator în PNL. E un veritabil şef de trib. Ca şi şeful de trib, el face în partid tot ce-i trece prin cap. În spatele său stau doar linguşitori. 2) Victor Ponta e un pragmatic, din şcoala lui Adrian Năstase. Crin Antonescu e un one man show, din şcoala lui Mircea Badea.

Timp de două luni, la postul B1TV, am luat seară de seară, interviuri principalilor actori politici ai momentului. Fiecare dialog a stat sub semnul antipatiei mele absolute faţă de caţavencismul lătrător al politicastrului postdecembrist. De aceea ori de câte ori un interlocutor a dat s-o ia razna pe câmpia vorbelor goale şi sunătoare, ca nişte băşici de porc din Amintirile lui Creangă, l-am întrerupt de îndată.

Cu Victor Ponta am avut două emisiuni de acest gen. N-a fost nevoie să-l întrerup. În nici un moment Victor Ponta nu s-a rătăcit de la răspunsul precis prin păpurişul clişeelor politicianiste.

L-am avut invitat şi pe Crin Antonescu. O catastrofă! Slab pregătit, venit la emisiune convins că ajunge să deschidă gura pentru ca telespectatoarele să rămână însărcinate, el a preferat răspunsului exact, la obiect, digresiunile delirante. Dincolo însă de deosebirile de persoană şi de personalitate, între cei doi, ca, de altfel, între PSD, pe de o parte şi Alianţa PNL-Trustul de presă a lui Dan Voiculescu, pe de alta, se cască un hău de apreciere a conjuncturii politice.

Sub influenţa covârşitoare a lui Dan Voiculescu, urmând celei exercitate de Dinu Patriciu, Crin Antonescu crede că ura românilor faţă de Traian Băsescu e atât de mare şi atât de intensă încât bătălia electorală din 2012 pentru cucerirea puterii se poate rezuma la emiterea unui singur slogan: Jos Băsescu!

De unde vine această apreciere a realităţii electorale? Indiscutabil dintr-o situaţie reală.

Traian Băsescu stă catastrofal, în sondaje, la capitolul Încredere. Identificarea PDL şi a Guvernului cu Traian Băsescu înlesneşte, în viziunea lui Crin Antonescu, simplificarea campaniei electorale la denunţarea violentă a lui Traian Băsescu. Potrivit domniei sale, ajunge ca la locale candidatul USL să strige de dincolo de poartă: Bade Ghiţă, Jos Băsescu! pentru ca Badea Ghiţă să răspundă: Jos Băsescu! şi să se grăbească să pună ştampila pe candidatul USL, oricât de nenorocit ar fi acela.

La fel sunt gândite a se desfăşura lucrurile şi la alegerile parlamentare. Candidaţii USL, în viziunea lui Crin Antonescu, nu vor mai fi obligaţi să meargă în teritoriu. Va fi suficient să apară seara la Antenele lui Dan Voiculescu şi să strige, în cor cu moderatorul: Jos Băsescu! pentru ca USL să câştige zdrobitor scrutinul parlamentar. Victor Ponta pleacă de la o altă apreciere. Da, zice domnia sa, Traian Băsescu stă catastrofal în sondaje. Această realitate nu ajunge însă pentru a câştiga localele şi parlamentarele din acest an. Şi asta din câteva motive: 1) Procentajul însemnat al celor care declară că n-au încredere în Traian Băsescu nu se suprapune procentajului celor în stare să voteze şi o maimuţă, dacă aceasta zbiară Jos Băsescu! răsucindu-şi fundul către Cotroceni. E nevoie – cred strategii PSD – şi de o ofertă de guvernare şi, mai ales, de convingerea că USL va administra mult mai bine ţara decât PDL. 2) Procentajele vizează pe cei care declară că vor merge la vot. Într-un cuvânt, pe cei care constituie electoratul radical al partidelor. Alegerile locale şi parlamentare vor aduce însă la urne şi pe cei care declară azi că nu vor merge la urne. Nu e sigur că toţi aceştia au vreun sentiment faţă de Traian Băsescu. Şi chiar dacă ar avea unul, nu-l consideră decisiv în opţiunea lor de vot. 3) Românii sunt un popor cu o uimitoare disponibilitate de a-şi schimba isteriile de la mână pân’ la gură. Isteria anti-Băsescu, pe care se bazează Crin Antonescu, poate dispărea la un moment dat.

În aceste condiţii, votul se va baza mult mai mult pe raţiune, decât pe emoţie. Radiografia acestor deosebiri de strategie nu echivalează cu vreo apreciere din partea mea. Timpul ne va spune care din cele două strategii va fi eficientă electoral. Până atunci un lucru e sigur. Fiecare dintre cele două strategii va fi complet inutilă câtă vreme una dintre ele nu va fi asumată de întreg USL.

De nimic nu se teme românul decât de balamucul numit guvernarea CDR. Pentru a câştiga localele şi parlamentarele, USL trebuie să opteze pentru o singură strategie: cea a PSD sau cea a PNL. Câtă vreme cele două formaţiuni îşi vor etala în public strategiile diferite, electoratul se va întreba: Păi dacă acum, când sunt în Opoziţie, nu se înţeleg, ce vor face când vor ajunge la Putere? S-ar cuveni ca PSD şi PNL să cadă de acord asupra unei strategii comune. Asta dacă nu cumva, dincolo de conflictul public de strategii, nu se ascunde interesul fiecăruia dintre cele două partide de a merge singur la alegerile locale.

PS: Intervenția lui V. Ponta în chestiunea județelor aflate sub zăpadă ne demonstrează cât de primejdioasă poate fi pentru PDL strategia liderului PSD.Oricum, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a căzut la primul test al guvernării sale. Dacă nu-l dă afară pe prefectul de Vrancea înseamnă că guvernul s-a înnoit degeaba. CITIŢI ŞI:

  • Cristoiu contra Cristoiu. Şatra moldo-valahă şi-a mutat cortul în Parlamentul European

Ne puteți urmări și pe Google News