Cu toţii ne aflăm în faţa unei întrebări interesante – de ce tace comunitatea internaţională, de ce nu reacţionează în niciun fel în faţa gravelor încălcări ale drepturilor omului, ba chiar în faţa atrocităţilor comise de către guvernul de la Damasc?
Câtă vreme va continua această atitudine? De ce statele care prin tradiţie reprezintă adevăraţi apărători ai drepturilor omului, nu reacţionează decât palid, ineficient, cu maximă reţinere diplomatică? De ce organizaţiile internaţionale specializate în apărarea drepturilor omului sunt astăzi atât de puţin vocale? Agenţiile internaţionale de presă au raportat la sfârşitul săptămânii trecute uciderea a aproximativ 200 de oameni şi rănirea mai multor sute într-un bombardament al forţelor armate siriene asupra aşezării civile Homs, femei, copii, cei mai mulţi din acelaşi cartier al localităţii, au fost ucişi fără discriminare în ceea ce este prezentat ca episodul cel mai sângeros dintr-o represiune a guvernului Sirian contra revoltelor civile. În ianuarie, ONU declara că, în ultimele luni, aceeaşi soarta au avut-o peste 5.400 de cetăţeni sirieni, iar aceste acţiuni au continuat cu masacrul din Homs şi cu alte zeci de morţi, rezultat din conflicte care tot săptămâna trecută au avut loc în capitala Siriană. Sâmbătă dimineaţa, în 4 februarie, Consiliul de Securitate s-a întrunit pentru a încerca să adopte o rezoluţie prin care în mod explicit să ceară schimbarea regimului, discuţiile au fost blocate de refuzul Rusiei şi al Chinei care au o viziune diferită şi care au arătat prin acţiuni ulterioare că favorizează negocieri cu actualul guvern sirian. O atitudine considerată de unii chiar de către secretarul general al ligii arabe, Nabil Elaraby, ca având puţine şanse de reuşită. Explicaţia atitudinii rezervate a decidenţilor politici globali pleacă de la poziţia geo-strategică a Siriei. Siria nu este Libia şi chiar dacă din multe puncte de vedere situaţia Siriei este comparabilă cu cea a Egiptului, prin poziţionarea sa geografică şi mai ales prin raporturile tensionate cu statul Israel, importanţa Damascului în jocurile politice din Orientul Apropiat şi Mijlociu este extrem de mare. Coerenţa raporturilor politice în întreaga zonă pare a ţine în mare măsură şi de stabilitatea politică a regimului de la Damasc. Există puteri regionale şi chiar puteri globale care par a acorda Siriei o importanţă excepţională. Astfel Turcia, o putere în creştere, atât din perspectiva Europei cât şi din perspectiva Orientului Mijlociu, pare a fi cât se poate de interesată în stabilitatea Siriei. Membrii Consiliului de Securitate care s-au opus schimbării regimului de la Damasc ca şi posibilităţii unei intervenţii militare, Federaţia Rusă şi Republica Populară Chineză, au aceaşi atitudine, dar din motive fundamental diferite. Rusia încearcă să îşi păstreze o zonă de influenţă tradiţională, în timp ce China, în creştere politică, încearcă să câştige noi zone de influenţă. Protejându-şi interesele, ambele puteri se opun de fapt unei evoluţii în favoarea poporului Sirian. Statele Unite ale Americii, aliaţii săi europeni, statul Israel, se afla astăzi într-o situaţie dificilă. Preocupările electorale şi de politică internă îi fac atât pe americani, cât şi pe principalii jucători europeni să îşi concentreze energiile într-o cu totul altă direcţie. Israelul dă senzaţia că ar prefera o pace armată cum este cea în care se află astăzi cu guvernul de la Damasc unei explozii de instabilitate. În afara noastră, a celor care ne uităm la televizor sau citim relatarea masacrelor din Siria, oare mai preocupa pe cineva soarta victimelor regimului Assad?
Recomandările noastre
