Morariu: "Nu mi se pare în regulă ca în an olimpic federaţiile să nu fie corect finanţate"

Morariu: "Nu mi se pare în regulă ca în an olimpic federaţiile să nu fie corect finanţate"

Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, s-a plâns azi de faptul că statul român nu e interesat de sport. COSR a primit 30 la sută din banii solicitați de la buget.

Morariu susține că sunt afectate grav federațiile aflate încă în luptă pentru un loc la Olimpiada de Vară de la Londra.

"Solicitarea noastră pentru bugetul COSR a fost de 90 de milioane de RON, dintre care 68 de milioane direct de la bugetul de stat, şi diferenţa de aproape 22 reprezentînd venituri din accize de la tutun şi alcool.

Bugetul aprobat este de 30.968.000 de RON, adică 30 la sută. Pentru cheltuielile sau, mai bine zis, veniturile direct de la buget, nu cele din accize, am primit 9.140.000 din cele 68 solicitate.

Nu mi se pare în regulă ca în an olimpic federaţii care sunt în cursă de calificare, şi aici mă refer la handbal şi la polo, să nu fie corect finanţate.

În mod sigur riscă să fie afectate centrele de copii şi juniori. La fel şi festivalul olimpic al tineretului european.

Vreau să trag un semnal de alarmă. Noi înălţăm steagul României pe cel mai înalt catarg, asta vrem să facem! În spatele nostru ar trebui să vedeţi mii şi mii de tineri care visează să ajungă campioni olimpici.

O parte se pregătesc să se califice, o parte să câştige medalii. Vieţile lor sunt dedicate sportului. Lupta noastră este pentru ei, nu pentru noi", a mai spus Morariu.

Ne puteți urmări și pe Google News