Antonescu cedează în faţa tacticii propuse de Ponta: Grevă parlamentară accentuată. Sindicatele, nepregătite în stradă, pentru o demisie în bloc a parlamentarilor USL
- Marius Vulpe
- 29 ianuarie 2012, 21:25
Liderul PNL, Crin Antonescu a abandonat ideea demisiei în bloc a parlamentarilor USL pentru forţarea alegerilor anticipate. Confruntat cu nemulţumirea colegilor din PSD şi cu rezervele exprimate de partenerul Victor Ponta, Antonescu a dat uitării demisiile în alb lăsate pe masa lui de către colegii de partid. Motivul? O demisie a tututor reprezentanţilor USL din legislative nu garantează o ridicare ulterioară în masă a sindicatelor în stradă. În aceste condiţii, parlamentarii Uniunii ar putea intra într-o grevă “accentuată", care presupune renunţarea la toate drepturile băneşti ce le revin, nu şi demisia efectivă din aceste funcţii.
Antonescu a încercat să dreagă busuiocul, ţinând să sublinieze hotărârea care se va lua luni de către conducerea USL va fi o formulă de compromis între varianta radicală a PNL, cea a demisiei în bloc din Parlament şi soluţiile celor din PSD. “Noi (n.r.USL) putem să facem un gest pe care îl vom şi face, vom vedea sub ce formă mâine (n.r. luni), cel privitor la retragerea din Parlament. Mâine se va lua decizia şi este o decizie care se va discuta cu parlamentarii fiecărui partid separat, după aceea, împreună, vom avea o decizie. (...) Haideţi să-i spunem o grevă accentuată, practic o retragere din Parlament cu renunţarea, ăsta-i un detaliu uşor jenant, dar contează, cu renunţarea şi la indemnizaţia de parlamentar, şi la celelalte beneficii, dar nu renunţarea la calitatea oficială politică de parlamentar, pentru a menţine cvorumul şi pentru a putea activa această calitate prin vot la o adică", a declarat, în această seară, Crin Antonescu la Realitatea Tv. Liderul liberal și-a exprimat temerea că un gest în bloc al Opiziției în această direcție nu va fi fructificat în stradă de mișcarea sindicală și de societatea civilă în asnsamblu. "Plecarea totală din Parlament ar avea efect imediat dacă ar fi urmată de reacţii consonante la nivelul societăţii, de tipul grevă generală, manifestări ample de protest, cu 50.000 oameni, nu cu 500. Este, din datele pe care le avem, greu de anticipat o reacţie sindicală (...) Lumea e nemulţumită, dar protestul presupune structuri capabile să le organizeze. Mişcarea sindicală din România este într-o criză accentuată, pe multiple planuri", a atras atenția Antonescu, justificându-și astfel răzgândirea în privința variantei demisiei în bloc. El i-a dat dreptate lui Ponta, apreciind că că doar greva parlamentară este varianta cea mai bună deoarece permite Opoziţiei să revină în Parlament dacă va fi nevoie de votul ei. “Poate veni un moment în care noi să avem nevoie de o majoritate în Parlament şi să n-o mai avem pentru că am demisionat ...", a explicat Antonescu.
Potrivit lui Antonescu, la alegeri anticipate se poate ajunge în mai multe moduri. "Dar ca să nu fie discuţie, chiar pe gimnastica pe care o presupune Constituţia, până la 1 mai se pot face anticipate dacă toate forţele politice implicate sunt de acord. Chiar si respectând toate elementele calendarului", consideră Antonescu. Invitaţie către Putere la discuţii pe anticipate Liderul PNL a susţinut că USL doreşte să se aşeze la discuţii pe tema anticipatelor cu orice partid care susţine această idée. În cazul în care nu va exista disponibilitatea în această direcţie din partea reprezentanţilor Puterii, opoziţia "poate aştepta liniştită şi până la toamnă", întrucât scorul electoral al USL ar creşte, a avertizat Antonescu. "Într-una din declaraţiile liderilor UDMR despre alegeri anticipate sunt nişte semnale politice importante. Se vorbeşte de dorinţa lor de a discuta şi cu opoziţia. Punctul meu de vedere este că, dacă vor să discute, şi UDMR şi oricare partid parlamentar, chiar şi PDL, să ne aşezăm la masă şi să discutăm, dar trebuie să avem întâi o decizie formală a UDMR. De când ne-am dus la întâlnirea cu reprezentanţii puterii, noi am fost foarte dornici să discutăm despre anticipate. Au respins ideea. Văd că prinde contur acum la UDMR, cred că şi în PDL ar putea fi oameni care să se gândească că nu e sfârşitul lumii, că e chiar o bună ieşire şi pentru ei", a comentat, ironic, preşedintele liberal. Primarii aleşi într-un singur tur, noul cui al lui Pepelea în USL? În paralel, Antonescu a anunţat că PNL nu s-a "resemnat" cu alegerea primarilor într-un singur tur şi vrea rediscutarea acestei chestiuni, inclusiv cu PSD, spune Crin Antonescu. “Nu ne-am resemnat cu faptul nefiresc că în România primarii se aleg dintr-un singur tur, asta e după părerea noastră....Este nefirească, e puţin discutabilă democratic, nu se poate! Încercăm să revenim la chestiunea asta", a spus Antonescu, acuzând PDL că este în spatele acestei legi, deşi a beneficiat şi de susţinerea unor primari ai opoziţiei. "S-a făcut confuzie între decizia politică aplicată de noi, dar şi de PSD de a vota împotriva acestei chestiuni cu câteva declaraţii mulţumite ale unor primari PSD, PNL...Decizia politică şi atunci când s-a votat a fost aceeaşi, PSD a avut aceeaşi opţiune ca şi noi, şi linia politică de vot a fost împotriva votului într-un tur şi acum cu atât mai mult... După părerea mea, nu e un lucru care să convină unui partid sau altul, cine este un primar puternic va câştiga şi din două tururi, cum va câştiga dintr-un tur, dar legitimitatea acestor oameni.....ca şi la consiliul judeţean. Cum ar fi ca preşedintele ţării să fie ales dintr-un singur tur?", a dat ca exemplu preşedintele PNL.