Compania de Drumuri: Am plătit pentru întreţinere, în perioada 2008-2010, 235 milioane euro

Compania de Drumuri: Am plătit pentru întreţinere, în perioada 2008-2010, 235 milioane euro

Contractele de întreținere multianuală a drumurilor și autostrăzilor au fost încheiate de CNADNR în 2008. În februarie se licitează noile contracte valabile pentru o perioadă de doi ani. Pentru primii doi ani din contract Compania de Drumuri susține că a plătit 235 milioane euro. Valoare contractelor încheiate în 2008 era estimată la peste un miliard de euro.

”Sumele efectiv decontate în baza acestor contracte sunt de patru ori mai mici, pentru că noi plătim pe bază de compenzi numai în funcţie de alocaţiile bugetare. Contractele au fost încheiate pe sumă de un miliard de euro pe patru ani”, a precizat directorul Cristian AndreI, director de întreţinere în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Potrivit acestuia, în perioada 2008-2010 a fost cheltuită suma de 235 milioane euro pentru întreținerea drumurilor naționale.

”Până în prezent, pentru iarna anului 2011, deci până la 31 decembrie 2011, s-au cheltuit estimat 19,5 milioane euro pentru deszăpezire”, a precizat Cristian Andrei. Potrivit acestuia, ulterior au fost încheiate contracte adiţionale, pentru această iarnă, în vederea finalizării acestor contracte încă 94 milioane euro.

Încep licitațiile pentru angajarea firmelor de deszăpezire pe perioada 2012-2014

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va deschide, în luna februarie, ofertele pentru serviciile de întreţinere curentă a drumurilor naţionale în perioada 2012 - 2014 în zona Bucureştiului şi la alte trei direcţii de drumuri, a anunţat, recent, compania. Valoare totală estimată a contractelor este de 205 milioane de euro, fără TVA.

Contractele prevăd un cost standard pentru activitatea de vară de 40.705 lei/km (9.692 euro), fără TVA, în timp ce pentru întreţinerea drumului pe vreme de iarnă standardul de cost variază în funcţie de numărul de vehicule care tranzitează sectorul respectiv de drum.

Astfel, la o medie zilnică anuală de peste 8.000 de vehicule, costul unitar pe kilometru este de 18.936 de lei (4.509 euro), fără TVA. La o medie de 750 - 8.000 de vehicule pe an, costul unitar este de 15.491 lei (3.688 euro), fără TVA, iar la o medie de sub 750 de vehicule costul unitar pe kilometru va fi de 10.584 lei (2.520 euro), fără TVA.

Ne puteți urmări și pe Google News