"Suntem optimişti în privinţa domnului Mircea Lucescu. Externarea ar putea fi posibilă spre sfârşitul săptămânii, dar deocamdată va continua recuperarea. Rămâne pentru moment la Terapie Intensivă din motive de izolare", a declarat ieri pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, medicul Bogdan Popescu.
În această perioadă, Mircea Lucescu face recuperare pentru ca toracele să revină la respiraţia normală. Perioada pentru recuperarea fracturilor este de lungă durată, între 30 şi 45 de zile, însă poate fi făcută fără ca pacientul să rămână internat în spital.
"Nu mai are tuburi şi nu au apărut complicaţii", a mai spus Bogdan Popescu. "Vrea să revină cât mai repede pe teren" Antrenorul formaţiei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că tatăl său, Mircea Lucescu, îşi doreşte să se întoarcă repede pe terenul de fotbal. "Eu nu l-am văzut de trei zile. Am fost bolnav şi nu am avut voie să merg la el. Dar ştiu că este în procesul de recuperare. Merge bine, are ambiţie foarte mare, sare etapele pentru că vrea să se întoarcă cât mai repede pe teren", a spus Răzvan Lucescu. Tehnicianul a menţionat că gestul patronului clubului Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, de a-l vizita de două ori la Bucureşti pe tatăl său ar trebui să dea de gândit. "E un gest de mare omenie care trebuie să dea de gândit oamenilor în general, nu numai celor din fotbal". Citiţi şi:
- Lucescu a pozat şi a vorbit doar pentru fanii ucraineni
- Primele fotografii cu Mircea Lucescu după operație. Medicii care l-au îngrijit, invitați la Donețk
- Orgoliosul Lucescu a fost lovit de un vatman stelist, care în 19 ani nu a avut niciun accident
- Cazul Lucescu. "Dovada Poliției pentru asigurare spune că vatmanul nu e de vină”
- CINE ESTE DE VINĂ? Mircea Lucescu dă vina pe vatman: "Parcă a vrut să dea peste mine!". Vatmanul: "Poliţia va decide"