Două avioane militare olandeze, implicate în urmărirea unui fugar la sol

Două avioane militare olandeze, implicate în urmărirea unui fugar la sol

Două avioane de luptă olandeze s-au implicat în urmărirea unui fugar căutat de poliţia locală, fără a contribui însă decisiv la capturarea acestuia, scrie agenţia Associated Press.

Purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene olandeze Olav Spanjer a precizat că aeronavele F-16 se pregăteau să decoleze de la baza Volkel pentru o misiune de antrenament joi seară când au auzit că poliţia locală solicitase ajutorul unui jeep militar pentru a urmări un suspect pe teren accidentat.

Piloţii s-au oferit să ajute la operaţiunea de căutare cu ajutorul camerelor infraroşii. "Nu erau şanse prea mari de reuşită", a recunoscut purtătorul de cuvânt.

Suspectul se afla într-o maşină cu numere furate care a demarat în trombă când poliţia a încercat să o tragă pe dreapta. După un schimb de focuri, maşina s-a ciocnit de o conductă, iar bărbatul a luat-o la fugă pe jos pe un câmp.

În cele din urmă, un pont venit de la un vecin suspicios şi nu avioanele armatei au fost cele care au condus la capturarea suspectului, potrivit agenţiei americane, preluate de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News