Biletele de avion vor fi mai scumpe după ce companiile aeriene low-cost se vor muta pe Aeroportul Otopeni.
Cursele aeriene low-cost se vor muta pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni începând din 25 martie, odată cu noul orar de vară al zborurilor, costul suplimentar pe pasager estimat fiind de 4,5 euro, a declarat vineri, pentru Agerpres, Valentin Iordache, purtător de cuvânt Compania Aeroporturi Bucureşti.
Companiile vor achita pe Aeroportul Otopeni o taxă în valoare de circa 4,5 euro pe pasageri în plus faţă de Aeroportul Băneasa, însă condiţiile vor fi mult mai bune decât pe Băneasa, susţin reprezentanţii Companiei Aeroporturi Bucureşti.
Oricum, conducerea companiei intenţionează să reducă tariful de operare cerut fiecărui pasager pe Aeroportul Otopeni astfel încât majorarea costului biletelor să fie cât mai redusă.
Odată cu transformarea Aeroportului Băneasa în aeroport de business, reprezentanţii Companiei Aeroporturi Bucureşti susţin că tarifele ar fi crescut pentru companiile aeriene peste tarifele de la Otopeni, cu 1 euro - taxa de operare percepută fiecărei companii aeriene, respectiv cu 2 euro taxa pe pasager.
La ora actuală, pe Aeroportul din Băneasa operează mai multe companii low-cost între care Blue Air, companie românească, Wizz Air, din Ungaria, German Wings, divizie a Lufthansa, şi Vueling.
Terminalul C al aeroportului Băneasa a fost modernizat la sfârşitul anului 2011, urmând ca până în 2013 să fie modernizate şi celelalte terminale astfel încât aeroportul să găzduiască doar curse business.