Crăciunescu e sprijinit de marii duşmani

Crăciunescu e sprijinit de marii duşmani

Gigi Becali şi Adrian Porumboiu l-ar vrea schimbat pe şeful CCA, dar conducătorii de la CFR Cluj îl susţin. Înaintea numirii în funcţie, ardelenii îl contestau.

Declanşat la finalul turului, scandalul din arbitraj a luat amploare la începutul acestui an. Cluburile Steaua şi FC Vaslui solicită cu insistenţă, prin vocea patronilor Gigi Becali şi Adrian Porumboiu, aducerea "fluieraşilor" străini. Capul lui Ion Crăciunescu este cerut vehement de Gigi Becali, iar actualul şef al CCA are mari şanse să nu mai conducă arbitrajul românesc începând cu partea a doua a sezonului 2011-2012. Fostul mare arbitru internaţional se opune vehement importului de arbitri. "Două cluburi, Steaua şi FC Vaslui, unul în 23 decembrie şi celălalt în 20 decembrie, au trimis către FRF două cereri cu acelaşi conţinut şi ele ne-au fost repartizate nouă. Noi am avut şedinţă la CCA şi cu unanimitate de voturi am stabilit că nu suntem de acord cu aducerea de arbitri străini. Eu niciodată nu vreau să fiu umilit în ţara mea. Noi avem un regulament. La fel ca şi LPF, suntem un organism autonom în relaţia cu FRF. În raport cu cluburile şi cu FRF suntem într-o relaţie de independenţă", a tunat Crăciunescu. Vâlceanul se gândeşte foarte serios să îşi dea demisia în cazul în care nu îşi va impune punctul de vedere. Gigi Becali: "Să plece!" Ca de obicei, cel mai zgomotos personaj din fotbalul românesc, Gigi Becali, a ieşit la rampă. Declaraţia lui Crăciunescu l-a scos din minţi pe fostul oier, cel care îi solicită demisia şefului CCA. "Să plece Crăciunescu şi să terminăm o dată cu ifosele lui. Să vină oricine are înţelepciunea să facă doleanţele cluburilor. De când e fotbal pe faţa pământului nu există cineva să ia apărarea arbitrilor în asemenea hal", a spus patronul "roş-albaştrilor". Adrian Porumboiu a cerut la rândul său aducerea arbitrilor străini, dar a folosit un ton mai conciliant. "Ion ar trebui să înţeleagă. Nu văd de ce ar trebui să demisioneze dacă se vor aduce străini, el să gândească aşa cum o făcea înainte să revină la conducerea CCA, nu să-i apere până în pânzele albe pe cei care greşesc", a afirmat şeful "galben-verzilor". "Nu ar trebui să-şi dea demisia" Surprinzător, Ion Crăciunescu a găsit aliaţi acolo unde nu se aştepta. Şefii clubului CFR Cluj sunt de acord cu propunerea steliştilor şi a vasluienilor, dar nu vor să îl vadă plecat din fruntea CCA pe Crăciunescu. "Noi avem alte motive pentru care vrem arbitri străini. Ca să nu se mai spună despre CFR că este ajutată de arbitrii români. Aşa nu vor mai exista discuţii. În ceea ce-l priveşte pe Crăciunescu, cred că nu ar trebui să-şi dea demisia. Cred că ar fi o greşeală din partea lui", ne-a declarat Iuliu Mureşan, preşedintele echipei din Gruia. Luni, va avea loc Adunarea Generală a LPF, în care se va discuta această problemă spinoasă. Iuliu Mureşan crede că şedinţa conducătorilor din Liga I nu va duce automat şi la o hotărâre definitivă. "Se va supune la vot problema arbitrilor străini, dar asta nu înseamnă automat şi că vor fi aduşi. Mai e cale lungă până acolo. Trebuie să fie de acord şi cei de la FRF, şi cei de la CCA. Mai vedem ce decizie se va adopta", ne-a mai spus Mureşan. De partea opozanţilor lui Crăciunescu se află Mitică Dragomir, preşedintele LPF, cel care nu a ezitat să se pronunţe public: "Nu se termină campionatul ăsta dacă nu aducem arbitri străini". Pe de altă parte, Mircea Sandu, preşedintele FRF, este şi el de acord cu importul "cavalerilor fluierului". "Să plece şi să terminăm odată cu ifosele lui. Nu există cineva să ia apărarea arbitrilor în aşa hal.“ GIGI BECALI, patronul echipei Steaua Citiţi şi:

  • Crăciunescu: "Nu vrem arbitri străini. Nu vreau să fiu umilit în ţara mea"
  • Crăciunescu: "Nu eu fac delegările"

Ne puteți urmări și pe Google News