Dovedit ştiinţific: Creierul intră în declin după 45 de ani
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 6 ianuarie 2012, 12:54
Creierul uman intră în declin de la vârsta de 45 de ani, cu 15 ani mai devreme decât se credea până acum, arată un studiu publicat astăzi în British Medical Journal.
Memoria, competenţele raţionale şi de înţelegere, adunate sub denumirea generică de funcţie cognitivă, tind să funcţioneze mai greu după ce ajungem la vârsta mijlocie, arată studiul citat de The Telegraph. Competenţe reduse cu 8,5% în 10 ani Potrivit publicaţiei britanice, cercetarea a cuprins peste şapte mii de funcţionari publici, cu vârsta între 45 şi 70 de ani, ale căror abilităţi mintale au fost cuantificate în perioada 1997-2007. Ei au fost rugaţi să susţină o serie de teste (de vocabular, de înţelegere vizuală şi auditivă) la începutul şi la finalul perioadei. În cazul celor care aveau 45-49 de ani în 1997 s-a înregistrat un declin al funcţiei cognitive de 3,6% după cei 10 ani, iar cei care aveau peste 60 de ani la începutul cercetării au avut parte de un declin de 8,5% până în 2007. Sănătatea inimii influenţează creierul Deşi oamenii de ştiinţă nu au luat în considerare în mod special starea generală de sănătate a participanţilor, autorii, conduşi de dr. Archana Singh-Manoux, au amintit alte studii care arătau că persoanele de vârstă mijlocie cu o sănătate cardio-vasculară bună sunt mai puţin predispuse spre a se îmbolnăvi de demenţă la vâsta a treia. „Prin aducerea în atenţie a declinului cognitiv la adulţii tineri, Singh-Manoux şi colegii săi au pus bazele cercetărilor viitoare, dar şi unei eventuale practici clinice. Asta înseamnă că eforturile de prevenire a demenţei ar trebui să înceapă cu adulţii de 45 de ani”, a declarat pentru The Telegraph medicul american Francine Grodstein.