Silfide ca în Epoca de piatră. Vezi ce conținea dieta femeilor care nu aveau pic de grăsime
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 5 ianuarie 2012, 15:39
Dacă doriţi să slăbiţi, ar trebui să vă schimbaţi nu doar obiceiurile alimentare, ci şi întregul stil de viaţă. Acesta este îndemnul adresat de autorul unei diete inspirate din viaţa simplă a strămoşilor noştri.
“Dieta femeii din Epoca de piatră”, aşa cum a fost denumită de creatorul ei, profesorul american Arthur De Vany, autor al cărţii „The New Evolution Diet”, are la bază tipurile de exerciţii fizice şi obiceiurile alimentare ale oamenilor care au trăit acum 40.000 de ani. 3 sfaturi de bază Potrivt variantei britanice a revistei Elle, dieta are la bază trei sfaturi principale: - Mâncaţi trei mese pe zi care să conţină legume fără amidon, fructe şi proteine slabe; - Săriţi peste mese din când în când pentru a promova un nivel scăzut al insulinei din sânge în timpul repausului alimentar; - Faceţi puţine exerciţii fizice de intensitate mare şi într-un timp scurt. Ce poate conţine meniul zilnic Mic dejun: omletă orientală cu creveţi, şuncă slabă şi rădăcină de ghimbir; Prânz: salată de conopidă, praz şi de nuci de pin (seminţele comestibile din conurile anumitor specii de pin) Cină: somon Tandoori (cun un mix de condimente folosite pentru gătitul la cuptorul de lut) cu salată de pepene galben, pere şi castraveţi. Încetineşte procesul de îmbătrânire Potrivit lui De Vany, dacă trăim aşa cum am fost construiţi să trăim, cu perioade intermitente de repaus alimentar, cu surse de hrană şi activităţi variate, vom reuşi să eradicăm alergiile, să ne sporim rezistenţa la stres, dar şi să slăbim şi să ne îmbuntătăţim mecanisemele de regenerare ale organismului, ceea ce va ajuta la încetinirea procesului de îmbătrânire. Sunt necesare suplimente alimentare Prin eliminarea din dietă a alimentelor moderne, inclusiv a carbohidraţilor, laptelui şi a mânărurilor procesate, dieta femeii din epoca de piatră promovează un stil de viaţă organic, bazat de mâncăruri care se pot culege, prinde sau vâna. Cu toate astea, pentru a vă asigura că primiţi suficienţi nutrimenţi, se recomandă administrarea unor suplimente alimentare.