Prima ploaie de stele din acest an. La noapte se vor putea vedea Quandratidele

Prima ploaie de stele din acest an. La noapte se vor putea vedea Quandratidele

În fiecare an, la începutul lunii ianuarie, ploaia de meteoriţi care îşi are originea în constelaţia Bootes este vizibilă pe cer, putând ajunge până la 60-70 de meteori pe oră.

La noapte, curentul meteoric al Quadrantidelor va atinge maximul de activitate. Punctul maxim ar trebui să aibă loc în jurul orei 9 dimineaţa, ora României. Înspre dimineaţă, în orele de dinainte de răsăritul Soarelui, ar putea fi văzuţi cam 60-70 de meteori pe oră. Meteoriţii au adeseori o culoare albastru – strălucitor.

Ploaia de stele poate fi admirată cel mai bine dintr-o locaţie întunecoasă sau din afara oraşelor. Meteoriţii radiază dinstre constelaţia Bootes, aproape de Steaua Nordului.

Sursa acestei ploi de meteoriţi a fost necunoscută până în anul 2003, când cercetătorul Peter Jenniskens din Statele Unite a descoperit că meteoriţii Quadrantidelor provin de la un asteroid numit “2003 EH1", care este cel mai probabil o bucată dintr-o cometă ce s-a dezintegrat cu 500 de ani în urmă.

Ne puteți urmări și pe Google News