Avertisment ONU: Oceanele devin cei mai mari duşmani ai omenirii

Avertisment ONU: Oceanele devin cei mai mari duşmani ai omenirii

Oceanele ar putrea deveni, dintr-una din principalele surse de viață pe Terra, cei mai mari dușmani. Asta, dacă nu se va acţiona urgent pentru stoparea emisiilor de gaze cu efect de seră, se arată într-un proiect de raport al Grupului interguvernamental de experţi asupra climatului (IPCC).

SUA, China, Uniunea Europeană şi India reprezintă principalele surse de gaze cu efect de seră.

Raportul, care numără nu mai puțin de 900 de pagini, va fi prezentat oficial de IPCC la 25 septembrie, la Monaco.

Datele prezentate sunt de-a dreptul înfricoșătoare. Rezervele de peşte ar putea să scadă, daunele provocate de cicloane să crească, 280 de milioane de oameni vor fi nevoiţi să se mute din cauza creşterii nivelului oceanelor şi mărilor.

Iar aceasta este doar variantă optimistă, pentru situaţia în care încălzirea climei va fi limitată la 2 grade C în raport cu era preindustrială. Chiar și în aceste condiții ”optimiste”, același raport mai estimează că 30 până la 99 la sută din permafrost, stratul de sol îngheţat teoretic tot anul, se va topi până în anul 2100, dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor continua în ritmul actual.

Dezghețul va eilbera ceea ce specialiștii au numit “o bombă” de dioxid de carbon şi metan, care va accelera încălzirea globală. Topirea gheţarilor cauzată de încălzirea climei va aduce iniţial un surplus de apă dulce, urmată de o situaţie în care va fi prea puţină apă dulce, ceea ce va afecta miliarde de oameni.

Acesta este al patrulea raport special al ONU în decurs de aproape un an. Și celelalte trei au prezentat date alarmante. Ele au făcut referire la necesitatea limitării la 1,5 grade Celsius a încălzirii climei, la importanța ocrotirii biodiversității, la gestionarea terenurilor şi la sistemul alimentar mondial.

“Când vedem instabilitatea politică declanşată de migraţii de mică amploare, mă cutremur gândindu-mă la o lume în care zeci de milioane de oameni sunt nevoiţi să îşi părăsească pământurile înghiţite de ocean”, a afirmat Ben Strauss, preşedinte-director al Climate Central, institut de cercetări din SUA.

Cu două zile înainte de prezentarea raportului, la New York va avea loc un summit având ca temă clima, convocat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres. La acest summit ONU și-a propus  să obţină angajamente ferme din partea ţărilor cu privire la reducerea emisiilor de CO2, în contextul în care în ritmul actual emisiile vor duce la o încălzire globală cu 2 până la3 grade Celsius până la sfârşitul acestui secol.

Sursa: România TV

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News