Mesajul sfâşietor al mamei Alexandrei zguduie inimile românilor. „Sper ca ea singură să scape dacă poliţia nu face nimic deocamdată”
- Lucian Ionescu
- 29 august 2019, 18:22
Pentru prima oară, mama Alexandrei, fata de 15 ani, care a fost dată dispărută la Caracal, a vorbit despre fata ei şi a făcut un apel disperat către toţi românii pentru a o ajuta.
De asemenea, mama Alexandrei a spus că pe data de 15 septembrie, fata ar fi împlinit vârsta de 16 ani.
„Dumnezeu este mare, poate cu ajutorul lui va veni copilul acasă. Noi aşteptăm să vină, şi îi rugăm pe toţi cei care o văd, care au semne că ea trăieşte, să ne anunţe. Dar să fie serioşi, fără alarme false. Eu o simt că trăieşte, ea este o fată puternică. A avut curajul să sune la 112 şi nu a ajutat-o nimeni.
Sper ca ea singură să scape dacă poliţia nu face nimic deocamdată. Mă uit la pozele ei de dinainte de a fi răpită, la un botez sau majorat, unde a fost. Era plină de viaţă, un copil foarte cuminte. Oriunde ar fi Alexandra, vreau să ştie că noi o iubim şi o aşteptăm acasă, din tot sufletul. Sper ca autorităţile măcar de data asta să îşi facă datoria şi să încerce să o găsească. Este foarte greu, pe zi ce trece e foarte greu. Trec pe lângă cameră, parcă o văd în pat, mă aştept să fie acolo, să strig la ea. Dacă o fi să fie moartă în butoiul ăla, sper ca toţi care au greşit să plătească şi ne vom lupta ca toţi cei care au greşit să plătească. Indiferent cine sunt. Nu ştiu cum voi reacţiona pe 15 septembrie, când ea trebuia să facă 16 ani. Sper să o găsim până atunci, să o aducem acasă.", a declarat mama Alexandrei Măceşanu printre lacrimi, potrivit dcnews.ro