Asia, în special țările din Indochina, e plină de obiceiuri și superstiții care mai de care mai ciudate. O parte dintre ele le-am aflat dintrun documentar celebru de la sfârșitul anilor ’80, „Shocking Asia”, dar multe din ele le-am cunoscut din propria experiență.
Astfel, în toate țările în care am ajuns am constatat că mai toate magazinele vând o cremă de albire a pielii. În Vietnam e la mare modă, printre bărbați, să poarte unghii mari. Pe de-o parte utile la curățatul nărilor și urechilor ele reprezintă apartenența la un rang superior care nu face muncă fizică. Tot în Vietnam se obișnuiește ca la masă să se bea o țuiculiță din orez în care este lăsat la macerat un șarpe întreg. Cică, face bine la sănătate și potență.
Mai departe, srilankezii și indienii au un stil foarte insistent de a privi femeile. Te poate speria puțin, dar sunt inofensivi. Thailandezii sunt superstițiosi: nu se tund miercurea. Aduce ghinion. Nici nouă nu ne place să dăm bani din buzunar lunea, nu-i așa? În Singapore guma de mestecat se vinde doar pe bază de rețetă de la medic și numai în farmacii. Dacă ești prins mestecând gumă pe stradă riști o amendă și ore de muncă în folosul comunității.
Ce aperitive mănâncă thailandezii sau cambodgienii la ei acasă? Te ia de cap! Viermi, crocodili, gândaci, scorpioni, șerpi sau gândaci. Crocanți, la proțap sau pe grătar. Iar în Thailanda nu există etajul 13, ci 12B. Superstițios popor