Victoria mare pentru familia Băsescu, în instanță! Moșia de la Nana, pusă la adăpost
- Cora Muntean
- 28 august 2019, 10:33
Moșia de 291 de hectare de la Nana a Ioanei Băsescu, pusă sub sechestru în 2019, este degrevată, aproape în totalitate, de această măsură în înscrisurile la Cartea Funciară.
În primăvara acestui an, când opinia publică era focusată pe scandaluri de amploare din Justiție și pe campania pentru euroalegeri, Tribunalul Călărași a emis 28 de hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în camera de consiliu, prin care a admis, în integralitate, apelurile declarate de Ioana Băsescu împotriva deciziilor instanței de fond.
Fiica fostului președinte a formulat plângeri penale împotriva încheierilor de carte funciară în care au fost notate aceste sechestre penale asigurătorii. Tribunalul Călărași a dispus, fără cale de atac, radierea mențiunilor cu privire la instituirea acestor măsuri preventive de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal care vizează grupul infracțional din localitatea Nana, scrie jurnalul.ro într-un articol amplu.
Deciziile instanței din Călărași nu echivalează însă cu ridicarea măsurii sechestrelor asigurătorii, ci dispune ca acestea să nu mai fie adnotate în Cartea Funciară deoarece pe rol există un proces penal care vizează activitatea derulată de grupul infracțional organizat trimis în judecată.
Ioana Băsescu a cumpărat pământurile în ultimul an de mandat al tatălui său de la o companie cu acționariat italian, SC Berfige SRL, dispărută între timp. Compania italiană a cumpărat, în 2009, aceste terenuri agricole de la mai multe persoane fizice din localitate, care, în prezent, sunt trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în legătură cu modul în care au obținut titlurile de proprietate asupra acestor loturi.
În 2015, când a fost întocmit dosarul penal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus măsura sechestrului asigurator pentru toate terenurile persoanelor inculpate, inclusiv pe cele vândute și așa s-a ajuns la fiica fostului președinte.
Sechestre penale au fost înscrise în cărțile funciare ale fiecărei parcele.
Potrivit declarației de avere a lui Traian Băsescu, moșia de la Nana este administrată de soția sa, Maria.