Bărbat muşcat de un şarpe veninos se zbate între viaţă şi moarte. Medicii fac tot posibilul să-i salveze viaţa
- Lucian Ionescu
- 25 august 2019, 21:20
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au anunţat că, duminică, un bărbat, în vârstă de 71 de ani din comuna Guşoeni, a fost muşcat de un şarpe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Vâlcea, Adrian Popescu, a precizat că pentru salvarea vieţii bărbatului a trebuit să cheme un elicopter SMURD pentru a deplasa victima la Spitalul municipal Drăgăşani,
După intervenţia de urgenţă a medicilor, bărbatul fiind instabil hemodinamic şi cu tensiune foarte mică s-a decis transferarea lui la o unitate spitalicească din Bucureşti, la secţia de toxicologie.
Autorităţile din Vâlcea au precizat că deocamdată nu se ştie despre ce specie de şarpe este vorba, bărbatul precizându-le cadrelor medicale că a fost muşcat de picior de un şarpe negru, în momentul respectiv aflându-se singur într-o plantaţie de viţă-de-vie din satul Guşoianca, potrivit dcnews.ro