O mai ții minte pe Nickita din România? A văzut moartea cu ochii

O mai ții minte pe Nickita din România?  A văzut moartea cu ochii

Cunoscuta Nikita de România a trecut pe lângă moarte, la propriu. „Fata rea”, a suferit un stop cardio-respirator care i-a pus viaţa în pericol.

Norocul nu a părăsit-o nici acum. Iubitul ei a văzut că femeia s-a prăbuşit şi a apelat la numărul de urgenţă 112.

La fața locului au ajuns în scurt timp atât poliția, cât și un echipaj al ambulanței, medicii reușind să o stabilizeze în timp util pentru a-i salva viața.

După ce şi-a revenit, Nikita a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care a afirmat că perioada critică a fost depășită cu bine.

Totodată, vedeta le-a mulțumit  atât cadrelor medicale, pentru intervenția încheiată cu succes, cât și familiei și prietenilor care i-au fost aproape în aceste clipe dificile.

„Dacă nu ajungeau Salvarea şi Poliţia acasă la mine, astăzi nu mai existam. Vă spun sincer. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că e acolo unde ai nevoie. Mulţumesc iubitului meu, cât şi colegilor care au avut grijă de copii, în timp eu nu mai ştiam de mine trei ore”, a scris fata de cartier pe contul personal de Facebook.

 

Mihaela Nicoleta Ispas, alias Nikita de România s-a bucurat de o popularitate uriașă în urmă câțiva ani, având la activ numeroase apariții în emisiunile de tip tabloid. Chiar dacă au trecut vremurile în care ținea prima pagină a ziarelor de scandal, fata rea rămâne una dintre cele mai reprezentative figuri ale showbiz-ului de la noi, potrivit stirimondene.fanatik.ro

Ne puteți urmări și pe Google News