Traian Băsescu, în vizită la EVZ.„E ciudat să mi se mai spună președinte. Comandant rămân”
- Silviu Sergiu
- 22 decembrie 2014, 00:00
Traian Băsescu a venit ieri în redacția „Evenimentului zilei”. A fost prima sa acțiune publică în calitate de fost președinte. Acum 10 ani, proaspăt ales președinte, le mulțumea jurnaliștilor EVZ pentru că l-au susținut. Ieri, scopul său a fost similar.
La scurt timp după ce i-a predat mandatul de președinte lui Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii găzduite de Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a venit ieri în redacția „Evenimentului zilei”.
În urmă cu un deceniu, după câștigarea primului mandat de președinte, el vizita redacția ziarului nostru pentru a le mulțumi jurnaliștilor care l-au susținut în bătălia electorală cu Adrian Năstase. Ieri, Traian Băsescu a găsit în redacție alți ziariști decât acum 10 ani. Cei mai mulți dintre ei nu fuseseră martori la întâlnirea de după prima victorie prezidențială. Totuși, scopul venirii lui Traian Băsescu a fost similar: a vrut să le transmită din nou ziariștilor că le este recunoscător pentru sprijinul acordat proiectelor sale politice, pe parcursul celor două mandate ale sale. Președintele a fost cel care a închis cercul. Și-a amintit de vizita de acum un deceniu.
Jurnaliștii l-a aplaudat în momentul în care a intrat în redacție. A urmat o lungă sesiune de autografe. Pentru ziariști, pentru apropiații lor, pentru colegii acestora, sau pentru cititorii EVZ, care i-au rugat pe jurnaliști, prin intermediul Facebook-ului, să le obțină semnătura fostului președinte. Acesta a semnat pe ediția aniversară din 20 decembrie a ziarului, scrisă integral de cititori, pe a cărei primă pagină stă titlul: „Alături de președinte!”. Jurnaliștii EVZ i-au oferit o copie cu semnăturile lor.
Pentru că i se adresau cu „domnule președinte”, Traian Băsescu a simțit nevoia să precizeze că se simte un pic ciudat. „După ce nu mai eşti preşedinte, este puţin ciudat să ţi se mai spună astfel. Comandant poate să mi se spună. Comandant rămân”, a punctat fostul șef de stat.
După o discuție liberă pe teme de actualitate politică, fostul șef de stat a plecat pentru a fi un „om liber”, după cum el însuși a remarcat.
Taxe mai blânde pentru presă
De față cu jurnaliștii EVZ, fostul președinte a insistat asupra nevoii ca statul să sprijine presa. El a optat pentru un sistem fiscal mai favorabil. „Nu vreau să vă spun eu aici, de față cu toată lumea, cum trăiește presa, pentru că știți și voi. Dacă nu se creează un climat fiscal favorabil, pentru a stabiliza situația din presă, este nenorocire. Poate să fie subvenție de la stat, sau poate să fie un sistem fiscal favorabil. Poți să spui: pentru ziariști- dar numai pentru ziariști, nu pentru colaboratori-, CAS-ul este atât”, a spus Traian Băsescu.