Muzeul literaturii române a ajuns într-o cafenea

Muzeul literaturii române a ajuns într-o cafenea

Cum îi mai merge Muzeului Naţional al Literaturii Române? – cu Ioan Cristescu şi echipa MNLR

(Cafeneaua critică, la Club A, miercuri 17 decembrie 2014)

 

Astăzi una dintre cele mai cunoscute şi mai prestigioase instituţii culturale bucureştene, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) are în urmă o istorie interesantă, cu mai multe etape distincte, în cei 57 de ani de la inaugurarea sa în 1957 (ceea ce face din anul 2014 unul oarecum-aniversar, dată fiind... concordanţa cifrelor!). Fondatorul, nimeni altul decît Perpessicius, l-a gîndit ca pe un centru de cercetare şi editare în jurul unui fond arhivistic. L-au continuat, pînă în 1989, Alexandru Oprea, Adriana Daia, Nicolae Ciobanu şi Pavel Pereş, iar la începutul anilor ’90, după căderea regimului comunist, Dan Petrescu şi Petru Creţia. Director din 1991, Dan Alexandru Condeescu a transformat MNLR într-un centru cultural multilateral, la profilul iniţial adăugîndu-se evenimente literare, teatrale, plastice ş.a.m.d. L-au continuat, după 2007, Elena Flueraşu, Radu Călin Cristea, Lucian Chişu. Director din februarie 2014, Ioan Cristescu a avut de gestionat episodul de-a dreptul dramatic al evacuării Muzeului din sediul de pe Bulevardul Dacia în care funcţiona din 1967. Aflat acum „în refugiu”, mutat provizoriu, cu întreaga arhivă, în Casa Scînteii, MNLR e în aşteptarea atribuirii unui nou sediu, pe măsura importanţei sale. Între timp, organizează evenimente publice în alte spaţii aflate sub aceeaşi tutelă administrativă a Primăriei Bucureştiului: în foaiere şi săli de teatru etc.

Despre cum îi merge Muzeului Naţional al Literaturii Române la anul 2014 va fi vorba la Cafeneaua critică, într-o discuţie cu Ioan Cristescu şi echipa MNLR.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

 

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A şi la Club Control. Din toamna lui 2011 dezbaterile Cafenelei critice au loc la Club A*.

Ne puteți urmări și pe Google News