Primul episod
„În ciuda faptului că trăieşte pe străzile rău famate, în cartierul Tozludere, de la marginea oraşului Istanbul, Yaman (Catagay Ulusoy) întotdeauna a făcut tot posibilul să nu cadă pradă unei vieţi la limita legii, că fratele său. Din nefericire, Yaman ajunge după gratii, şi se pare că soarta îi este împotrivă. Întâlnirea cu avocatul său din oficiu, Selim Serez (Bariş Falay), îi va da însă o şansă. Avocatul se vede pe sine, în Yaman, în tinereţe.” De mâine, „Yaman”îi ia locul lui „Suleyman Magnificul”, în fiecare joi şi vineri, de la ora 20.00, iar Kanal D speră la audiențe mari, precum cele obținute de „1001 de nopţi”, „Feriha”, „Trădarea” şi „Suleyman Magnificul”.
Din distribuţie fac parte şi actori cu care publicul din România este deja familiarizat. Pe Catagay Ulusoi, interpretul lui Yaman, publicul a avut ocazia să-l urmărească în serialul „Feriha”, iar Bariş Falay, care îl interpretează pe avocatul Selim, a jucat în „Ezel” – serial de succes difuzat de Kanal D.