Câştigul salarial mediu nominal net a ajuns, în septembrie 2014, la 1.698 de lei, în creştere cu 0,9%, respectiv 15 lei faţă de luna precedentă, a anunțat astăzi Statistica.
Salariile cele mai mari s-au regăsit în sectoarele extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale (5.776 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (996 de lei), potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Câştigul salarial mediu nominal brut, acesta a fost în luna septembrie de 2.349 de lei, cu 0,8% mai mare decât în august.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ (2,2%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (0,5%).
În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în luna septembrie faţă de luna august 2014, cu 0,4%.
Conform INS, în septembrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2014.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 28,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 10,9% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost: cu 13,9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 11,2% în alte activităţi extractive, între 4,0% şi 6,0% în fabricarea produselor din tutun, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi pe apă, între 2,0% şi 4,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).