Memoria EVZ. Decembrie 2004: „Ole, ole, ole, PSD-ul nu mai e!” Cursa de infarct a lui Traian Băsescu pentru a-l învinge pe Adrian Năstase
- Oana-Martha Igri şan
- 1 noiembrie 2014, 00:00
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2004 a fost poate cea mai tensionată cursă prezidențială de după 1990. Candidatul Opoziției, Traian Băsescu, a avut de înfruntat o mașinărie politico-mediatică infernală, reușind la limită să îl învingă pe Adrian Năstase.
Rezultatele după primul tur de scrutin, care a avut loc pe 28 noiembrie, nu erau foarte încurajatoare pentru candidatul Alianței DA. Traian Băsescu a obținut 33,92%, în timp ce Adrian Năstase avea peste 40%, fiind cotat ca favorit pentru câștigarea mandatului de președinte. Urma să înceapă campania pentru turul 2, dominată de acuzații privind furtul electoral și de blocaj mediatic la adresa lui Traian Băsescu.
„Au furat tot în țara asta, doar votul electoratului rămăsese nefurat”
Traian Băsescu intra în turul 2 al alegerilor atacând la baionetă guvernul lui Adrian Năstase. Candidatul Opoziției afirma că PSD a „furat alegerile”. „Oamenii au dreptate să fie speriați. Când niște politicieni precum cei în fruntea cărora se află Adrian Năstase fură din bănci și nu li se întâmplă nimic, fură la RAFO Onești 16.000 de miliarde și nu li se întâmplă nimic, fură pământuri, fură Deltă, fură societăți comerciale, iar când ajung să fure și alegerile și nu li se întâmplă nimic, evident că orice om poate fi îngrijorat de ceea ce se întâmplă sub conducerea PSD”, afirma Traian Băsescu într-un interviu acordat EVZ în 2 decembrie 2004.
Ziarul scotea în evidență în acele zile și blocajul mediatic la care era supus candidatul Alianței DA, publicând declarațiii și scrisori ale unor angajați revoltați ai TVR. „Între 6.00 și 6.30 s-a schimbat de trei ori sumarul pentru Jurnalul de la ora 7.00. Întâi s-a decis prezentarea declarației lui Băsescu în direct. Apoi s-a hotărât ca mai întâi să intre Băsescu și apoi replica BEC. În cele din urmă, s-a decis să nu mai intre deloc Băsescu”, afirma Anca Lăzărescu, producător TVR, pentru EVZ din 8 decembrie.
Finalul de campanie era caracterizat de EVZ ca „murdar”. Sediile PNL de pe „moșia” lui Marian Oprișan au fost sparte, iar 10.000 de mineri au primit „prime de Crăciun”. În ziua alegerilor, ziariștii au fost amenințați de primarii PSD, membrii PSD au fost plimbați cu autobuzele pentru a vota pe listele suplimentare, iar mii de tineri alegători s-au plâns că nu au fost lăsați să voteze în secțiile speciale din marile orașe.
Final de cursă prezidențială la fotografie
Deși sondajele de opinie realizate la ieșirea de la urne indicau egalitate între cei doi candidați finaliști, Traian Băsescu a ieșit și și-a anunțat victoria. „Am un singur comentariu de făcut. Am câștigat!”, a fost prima declarație a lui Băsescu, declanșând astfel euforia în fața sediului PD. La PSD, și Adrian Năstase era convins că este președinte. „Voi fi un președinte puternic, un conducător ferm de care România are nevoie, fără îndoială, în acest moment”, spunea Năstase pentru EVZ. Piața Universității a fost plină, până după miezul nopții, de susținători ai lui Traian Băsescu, care au scandat ore în șir „PSD, lasă-ne!”. Rezultatele oficiale nu au întârziat să apară: Traian Băsescu a câștigat cu 51,23% din voturi. „Nu fiți triști, o să câștigăm data viitoare”, acestea au fost primele cuvinte ale lui Adrian Năstase la intrarea în sediul PSD. „Marea bătălie s-a dat pe electoratul urban, iar datele demonstrează că Alianța DA și-a mobilizat mult mai bine electoratul urban”, declara directorul casei de sondaje CURS, Sebastian Lăzăroiu.
În primul discurs ca preșe dinte, Traian Băsescu și-a anunțat prioritățile: pe plan intern, lupta împotriva corupției, iar în plan extern, „axa Washington-Londra- București”. „O prioritate deosebită pe care mi-o propun în perioada imediată este scoaterea instituțiilor statului de sub influența politică, pentru că ele trebuie să funcționeze numai conform legilor țării. Nu este permis amestecul politicului în justiție, poliție, Parchet. Voi fi un președinte care va proteja instituțiile statului”, promitea Traian Băsescu.