Halep: „Serena mi-a spus că voi deveni numărul unu”

Halep: „Serena mi-a spus că voi deveni numărul unu”

După o săptămână de excepție în care a atins faza finală a Turneului Campioanelor din Singapore, ieri, Simona Halep (locul 3 WTA) a revenit în țară. Constănțeanca în vârstă de 23 de ani a pășit pe covorul roșu la aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, acolo unde a susținut o conferință de presă.

 Întâmpinată de o armată de jurnaliști, tenismena „tricoloră” a declarat că, după finala pierdută în fața Serenei Williams (3-6, 0-6), jucătoarea americancă a dorit să se pozeze cu ea și i-a transmis că va fi viitorul lider mondial în tenisul feminin. „Pe podium, Serena Williams mi-a spus că vrea să facă o poză cu viitorul număr 1 mondial și că mama ei va face poza. Mi-a plăcut foarte mult ce mi-a zis. Probabil că voi ajunge și numărul 1 mondial, dar îmi doresc să câștig cât mai multe meciuri și trofee. Trofeul de la Singapore este cam mic, dar important”, a spus sportiva noastră.

Întrebată dacă va continua și anul viitor colaborarea cu antrenorul belgian Wim Fissette, românca a spus că va lua o hotărâre în viitorul apropiat.

Felicitată de Gigi Becali

„După vacanță voi lua decizii ce țin de echipa mea și de viitor. Pauză, momentan, și după aia voi pleca la munte, să mă antrenez pentru noul an. Va fi un an foarte greu, dar trebuie să mă bucur de el și să văd ce pot să fac mai bine decât anul acesta”, a precizat Simona.

Halep a mai afirmat că, după finala de la Singapore, a fost felicitată prin intermediul unui mesaj și de Gigi Becali.