Principesa Margareta, despre un referendum legat de revenirea la monarhie: O să fie foarte frumos
- Silvana Chiujdea
- 25 octombrie 2014, 21:42
Principesa Margareta a declarat că ar fi un lucru "foarte frumos", un referendum legat de revenirea la monarhie, ca răspuns la o întrebare referitoare la eventualitatea ca poporul român să se pronunțe pe această temă.
"O să fie foarte frumos. Dacă sunt cu tinerii, sunt mereu pregătită pentru orice lucru frumos. Astă seară este o seară a muzicii, a tinerilor, a regelui. Și ăsta e cel mai mai frumos lucru pentru România, pentru că avem acum speranță în viitor", a declarat principesa sâmbătă, răspunzând unor întrebări adresate de presă la finalul unui concert caritabil la Ateneul Român, relatează Agerpres.
Pe de altă parte, principesa a mai spus că regele Mihai "este foarte bine" și că va veni în țară de Crăciun, la Săvârșin.
Dorința regelui e să ajute tinerii români
Referindu-se la programele de susținere a tinerilor talentați de către fundația care îi poartă numele, principesa a menționat că este dorința regelui să ajute tinerii români.
"El mereu a fost alături de tineri. Mereu. A fost și un rege foarte tânăr. Deci el înțelege problemele care sunt pe umerii tinerilor de astăzi foarte bine", a afirmat principesa Margareta.
Concertul caritabil de la Ateneul Român a fost susținut, cu prilejul zilei regelui Mihai, de pianista Alexandra Dariescu și orchestra Fundației Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.