Care Santos este deținătoarea celui mai important premiu literar catalan, Premio Ramon Llull, autoare a zece romane, șase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum și a numeroase cărți pentru copii și adolescenți. Care Santos se bucură de o spectaculoasă carieră internațională, cărțile sale fi ind traduse în peste 20 de țări.

În această seară la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu , are loc o întâlnire cu scriitoarea catalană Care Santos, prilejuită de apariția la Humanitas Fiction a noului său roman „Aerul pe care îl respiri”. Ea a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.

- EVZ:Cum este posibil să ai o asemenea operă literară având trei copii?

- Care Santos: Există un eseu minunat al Nataliei Ginsburg în care povestește cât de frustrată se simte pentru că are foarte multe romane în minte, dar trebuie să se ocupe de copiii ei. Astfel, în loc să scrie ea făcea suc de roșii. Dar, mai târziu, când copiii au crescut și a putut să se întoarcă la scris, și-a dat seama că a fost foarte bine să facă atât de mult suc de roșii, cantitate care i-a îmbunătățit romanele. În prezent eu sunt, mă simt, ca Natalia Ginsburg când vorbea ea la trecut.

- Ce vârstă au copiii dumneavoastră?

- Copiii mei au 12, 10 și 8 ani. Aș vrea să vă spun că eu sunt o mamă prin vocație și copiii mei mă ajută enorm în activitatea de scriitor. Ei îmi schimbă, de multe ori, viziunea asupra vieții și asupra literaturii sau, în orice caz mi-o îmbogățesc.

- Deocamdată, în România, este mai cunoscut romanul dumneavoastră „Încăperi ferecate”. El este deja tradus în 15 limbi și este unanim considerat o operă monumentală a literaturii spaniole. Cum v-a venit ideea, a plecat totul ca de la Marcel Proust, de la un biscuit care să vă aducă aminte de trecut?

- Acest roman a plecat de la o întrebare, care mă urmărește. Ce rămâne după noi, mai știm numele sau viața bunicilor, sau a străbunicilor…?

- Cartea denotă o documentare enormă. V-a ajutat și activitatea de jurnalist, lucrați cu fișe?

- M-a ajutat tot ce am trăit până în prezent. Lucrez cu caiete, scriu foarte multe lucruri și îmi este foarte greu să renunț la anumite notițe. Romanul l-am scris și am renunțat la el. Apoi am stat două luni , l-am rescris și este probabil una dintre cele mai bune hotărâri pe care leam luat în viața mea de scriitor

- Din ce familie vă trageți, păreți a avea o dotare deosebită și poate niște strămoși pe măsură?

- Mama mea s-ar bucura să audă această întrebare. Mă trag dintr-o familie de oameni foarte obișnuiți. Bunica mea a făcut parte dintr-o clasă ceva mai bogată, burghezia din romanul meu, dar s-a măritat cu omul nepotrivit pentru pretențiile familiei ei. Adică s-a îndrăgostit de lăptar și s-au căsătorit. Era cam prin anul 1920…

- Am citit într-un interviu că dacă v-ați putea întoarce în timp….

- Da, nu mi-aș dori să ajung în Egiptul Cleopatrei, nici în Roma imperială, ci la prima masă de Crăciun a bunicilor mei. Apoi tatăl meu provine și el dintr-o familie săracă, dar a ajuns medic, prin munca lui, s-a reconstruit, cum s-ar spune.

- Puteți să trăiți din scris în Spania?

- Nu și nici un caz din romanele pentru adulți. Eu mă mai descurc pentru că diversific. Câștig mult mai bine din cărțile pentru copii și tineri. Din păcate, țara mea trece printr-o criză severă.

- Compatrioți ai dumneavoastră și literați importanți din Europa vă văd în curând laureată a Premiului Nobel pentru literatură....

- Pentru mine, Premiul Nobel ar fi o catastrofă. Îmi aduc aminte de Wisława Szymborska o mare scriitoare poloneză, care l-a luat. Ea nu dorea să plece din Cracovia, unde era bine primită și avea cafeneaua ei favorită. Premiul a obligat- o să călătorească, să dea tot felul de interviuri. Dacă mi s-ar întâmpla așa ceva aș vrea să fie peste cel puțin 30 de ani , când voi termina tot ce vreau eu să scriu. Din câte știu eu, acest premiu a fost un chin pentru toți scriitorii.

- Marios Vargas Llosa a publicat o carte și după ce a luat Premiul...

- A publicat-o după, dar a scris-o înainte.

- Ce ne puteți spune despre romanul pe care-l lansați astăzi, „Aerul pe care îl respiri”?

- Scrierea acestui roman m-a făcut foarte fericită. Sunt prezentă, într-un fel sau altul, în fiecare pagină a lui. Se regăsesc aici mai multe pasiuni ale mele din tinerețe (de pildă, poeții romantici) și câteva dintre obsesiile de la vârsta adultă (de pildă, cărțile vechi, dragi, imposibil de obținut). Scenariul e același dintotdeauna: cel despre onestitate, despre iluzie, despre iubirea pentru fiecare piatră și fiecare fir de praf de pe caldarâm. Asta inseamnă: despre Barcelona, dar și despre Maresme, locul unde m-am născut