EDITORIALUL EVZ. Ponta, înghesuit cu suspendarea de Tăriceanu, la indicaţiile „umbrelor” lui Voiculescu

EDITORIALUL EVZ. Ponta, înghesuit cu suspendarea de Tăriceanu, la indicaţiile „umbrelor” lui Voiculescu

Iniţiativa pripită a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu îl pune pe premierul Ponta într-o situaţie imposibilă. Pe de o parte, Ponta se teme să supere Antena 3, mai agresivă ca niciodată după condamnarea lui Dan Voiculescu. Tăriceanu nu face acum decât să-l răzbune pe patronul Antenelor. Este evident că, deşi la puşcărie, Dan Voiculescu are o influenţă imensă asupra conducerii politice a României.

Pe de altă parte, este vizibil efortul lui Victor Ponta de a cuceri simpatia ambasadelor occidentale, în primul rând a reprezentanţei SUA. O suspendare a preşedintelui Băsescu probabil că nu va mai genera reacţiile dure din 2012, dar cancelariile occidentale ar putea ajunge la concluzia că actualul premier nu a învăţat nimic. „Marțea neagră” și proiectul legii de amnistiere au dus deja la o serioasă problemă de credibilitate. Recenta declaraţie a lui Ponta, potrivit căreia nu va mai emite ordonanţe de urgenţă pentru că a fost certat de însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, precum şi promisiunile făcute în faţa AmCham, arată că nu vrea să ajungă preşedintele României şi să se trezească, ulterior, izolat pe plan extern.

Cât despre Călin Popescu Tăriceanu, acesta visează să ajungă în turul doi al prezidenţialelor, detronându-l pe Klaus Iohannis. Nu-mi dau seama pe ce se bazează această speranţă, oricât de multe semne de întrebare am avea asupra sondajelor publicate în perioada campaniei electorale. Diferenţa dintre fostul premier PNL şi actualul lider al liberalilor este prea mare pentru a putea fi schimbată în 54 de zile. Tăriceanu încearcă să-şi depăşească rolul de bidon colector de voturi pentru Victor Ponta, pe care-l va susţine în turul doi al prezidenţialelor. Mă îndoiesc însă că va reuşi. În plus, cred că şi Tăriceanu este uşor îngrozit de forţa mediatică a Antenei 3 şi se teme să iasă din cuvântul lui Dan Voiculescu. A văzut ce s-a întâmplat cu Crin Antonescu: umilit de Antena 3 şi apoi condamnat la uitare, nu mai reprezintă azi aproape nimic. Prins în acest joc, Victor Ponta nu poate decât să temporizeze. Cred că salvarea sa va veni de la UDMR, care a anunţat că nu susţine iniţiativa de suspendare a preşedintelui Băsescu şi, în consecinţă, ea nu va putea trece de Parlament. În paranteză fie spus, până la urmă, politicienii maghiari conduși de Kelemen Hunor se dovedesc a fi cei mai loiali parteneri de guvernare, indiferent cine le-a fost partener.

Sunt puţine şanse ca proiectul Tăriceanu- Voiculescu să fie dus la capăt, rămâne însă un gust amar atunci când vezi că o ţară întreagă este la un pas să fie dată peste cap la indicaţiile unui infractor condamnat pentru fapte de corupție la 10 ani de închisoare. Suspendarea ar fi un gest pur formal, o ultimă umilire a lui Băsescu, pentru că actualul șef al statului nu mai reprezintă o miză electorală. Atât doar că Băsescu ar pleca demis de electorat, în loc să-și încheie mandatul în liniște. O astfel de măsură ar produce însă consecinţe externe serioase, ar lăsa impresia că România rămâne un teritoriu gri, imprevizibil, iraţional şi dominat de mafioţii aflaţi, teoretic, în spatele gratiilor, dar care continuă săşi dirijeze, de acolo, imperiile politico- mediatice. Cred că am exagera dacă am spune că patronul Antenelor conduce ţara, dar influenţa sa este uriaşă, cu mult peste ceea ce ar trebui să-i permită regimul de deţinut al închisorii Rahova. Din această perspectivă, cred că justiţia şi statul de drept au suferit o înfrângere parţială şi, ca să citez sloganul PSD, în cazul Dan Voiculescu mai este mult până se va face dreptate până la capăt.