Belinda Bencic face minuni la US Open

Belinda Bencic face minuni la US Open

În actuala ediție a turneului de Mare Șlem de la US Open și-a făcut simțită prezența o tenismenă elvețiancă, care se pare că merge pe urmele celebrei jucătoare Martina Hingins.

 În vârstă de 17 ani, Belinda Bencic a produs o mare surpriză în competiția nord-americană: eliminarea a două sportive de top din clasamentul mondial. Succesul puștoaicei Bencic s-a consemnat după ce s-a calificat în sferturile de finală, reușind să le scoată din circuit pe Angelique Kerber (7 WTA) și Jelena Jankovici (10 WTA), iar cele două renumite sportive nu au fost în stare să câștige nici măcar un set în fața jucătoarei din „Țara Cantoanelor”.

Jocul Belindei a crescut uluitor în urmă cu un an, atunci când tânăra elvețiană s-a impus în turneele de Mare Șlem de la Roland Garros și Wimbledon, la juniori. Jocul similiar cu cel al Martinei nu este întâmplător. Bencic este pregătită chiar de Melanie Molitor, mama celebrei tenismene. „Aproape tot ce știu, știu de la ea”, explică Belinda în momentul în care este întrebată de Hingis, jucătoare cu care s-a şi antrenat în mai multe stagii de pregătire. Actuala preformanță de la US Open îi va aduce sportivei de 17 ani o clasare mult mai bună, urmând să urce pe locul al 33-lea, la finalul turneului din State Unite ale Americii, doar dacă se va califica în semifinale.