Ploieșteanul Vasile Trandafir care înfipt cuțitul în inima soției
- Petrisor Cana
- 19 august 2014, 00:00
Două fete în vârstă de șapte și, respectiv, 12 ani, nu vor mai avea parte de afecțiunea părinților după ce tatăl lor a decis să le omoare mama. Simona Trandafi r a fost înjunghiată în piept și în gât de bărbatul ei, orbit de gelozie
Zorii zilei de ieri i-au găsit pe soții Simona și Bogdan Vasile Trandafir discutând, aprins, în fața unui bloc situat pe strada General Eremia Grigorescu, în Cartierul de Vest al Ploieștiului. Nimeni dintre cei apropiați lor nu își închipuia că disputa verbală va conduce la o adevărată tragedie.
Cu toate acestea, el a scos un cuțit și l-a înfipt, de mai multe ori, în gâtul, în pieptul și în spatele femeii, atunci când ea a încercat să se ferească. Așa s-au sfârșit 12 ani de căsnicie și a început drama celor doi copii rămași în urma lor. Simona era o femeie casnică, în vârstă de 31 de ani. Plecase de patru zile din casa în care locuise, până atunci, cu soțul ei și cu părinții acestuia, din localitatea prahoveană Dumbrăveni.
Se refugiase în apartamentul copilăriei sale, la mama și la tatăl ei, în Ploiești. Vecinii și apropiații au povestit că Bogdan era extrem de gelos și că acesta ar fi fost motivul despărțirii dintre cei doi tineri.
El, însă, nu voia să conceapă că soția sa a plecat. Bogdan are 34 de ani și absolvise Universitatea de Petrol și Gaze, din Ploiești.
Erau împreună de 12 ani
O cunoștea pe Simona de când ea avea 19 ani. Atunci, a dat naștere și primului copil, o fetiță care are acum 12 ani. Cea de a doua fetiță a cuplului are doar 7 ani.
Cu doar o seară înainte de producerea dramei, Simona postase pe Facebook câteva fotografii cu ea, fetițele sale și cu ei doi pe plajă. La rândul lui, Bogdan a postat, tot atunci, o fotografie cu una dintre fetițe în brațe, în biserică.
Din păcate, postările nu au condus la o apropiere a celor doi, iar luni de dimineață, în jurul orei 5.00, el venise, hotărât, să tranșeze despărțirea cu cuțitul. A convins-o pe soția sa să iasă din apartamentul părinților, când fetele dormeau, încă.
I-ar fi spus că vrea să îi dea o sacoșă cu haine, lăsate la Dumbrăveni atunci când a plecat. Însă, când au dat ochii, cei doi au început să se certe. Vecinii spun că, la vederea cuțitului, Simona ar fi țipat după ajutor. Atunci, el a lovit-o cu cuțitul până când i-a atins inima.
Riscă 20 de ani pentru omor
La scurt timp după ce și-a omorât soția, Bogdan Trandafir a plecat acasă, la părinți. Între timp, un vecin a găsit-o pe Simona într-o baltă de sânge, chiar în fața scării blocului. Omul a sunat la 112, în jurul ori 5.20. Ambulanța nu a mai putut face, din păcate, nimic. După câteva ore, Bogdan a sunat, și el, la 112. A recunoscut că și-a omorât soția. „A mers singur la Poliție”, ne-au spus procurori ai Parchetului Prahova. A fost reținut pentru omor cu circumstanțe agravante. Aseară, el a fost prezentat în fața judecătorilor care au emis mandat de arestare preventivă. Pentru fapta sa, Trandafir riscă 20 de ani de închisoare.