Neașteptat de repede, lucrurile încep să se clarifice pe partea dreaptă a tablei politice. Klaus Johannis a fost desemnat drept candidat al ACL la funcția de Președinte al României, europarlamentarul Monica Macovei și-a anunțat intenția de a intra în cursă ca independentă, în vreme ce Colegiul Director al PMP este chemat să opteze între menținerea candidaturii lui Cristian Diaconescu și desemnarea unui candidat nou, în persoana președintelui partidului, Elena Udrea.
Chiar de la anunțarea candidaturii lui Cristian Diaconescu au fost voci care au spus că rolul acestuia va fi doar de iepure, iar la începutul toamnei fostul șef al cancelariei președintelui va fi înlocuit cu Elena Udrea. Mi s-a părut un scenariu neserios. Acum, după anunțul cam din topor al Ruxandrei Dragomir, a urmat replierea „diplomatică” a Elenei Udrea, care a lăsat însă să se întrevadă clar că fosta jucătoare de tenis nu a vorbit de capul ei. Din păcate pentru rafinatul diplomat Cristian Diaconescu, lucrurile sunt cât se poate de clare: cauza sa este (ca și) pierdută. Nu cunosc foarte multe cazuri în care colegiul director al unei formațiuni politice să sfideze voința președintelui partidului (cu siguranță o persoană fără prea multă subtilitate politică precum Ruxandra Dragomir nu s-ar fi aruncat cu o asemenea declarație la adresa candidatului partidului la președinție, dacă nu ar fi avut avizul șefei sale de partid). În plus, în situația creată, chiar dacă, prin absurd sau înghiontit de vreo persoană importantă, Consiliul Director al PMP ar hotărî ca dl. Cristian Diaconescu să rămână în continuare candidatul partidului în alegerile prezidențiale, este destul de greu de crezut că acesta ar mai putea face față competiției câtă vreme nici măcar în partidul din care face parte susținerea pentru candidatura sa nu este unanimă. Lovitura de imagine primită chiar din interiorul propriului său partid este devastatoare.
Elena Udrea și Cristian Diaconescu moștenesc două fețe diferite ale omului politic Traian Băsescu. Elena Udrea revendică mai degrabă un anumit tip de comportament politic, exersat de președinte în politica internă: cel de luptător neobosit, gata oricând să-și calce în picioare adversarii, uneori aventuros, mereu în mijlocul mulțimii, la bucurii și la necazuri. Cristian Diaconescu le propune românilor fața de om de stat a lui Traian Băsescu, președintele respectat de întreaga suflare europeană la Bruxelles și Strasbourg, politicianul grav, principial, atent la marile probleme ale lumii și la interesele României, dincolo de, prea frecvent, meschinele interese politicianiste. Elena Udrea este politicianul-show, un fel de Victor Ponta al dreptei, gata să sară cu parașuta, să apară în ținute extravagante, să dea replici spumoase și să se ia la harță cu oricine, Cristian Diaconescu este politicianul responsabil, auster, numai bun de invitat la dezbaterile cu ștaif de la GDS sau în dialoguri intelectuale de mare ținută. Nu știu dacă cei din Colegiul Director al PMP au încercat să facă acest tip de analiză cu bună credință, dacă i-au trecut pe cei doi candidați prin vreo analiză SWOT, dar mi-e destul de clar că decizia lor este luată. Urmează să vedem la alegerile din noiembrie, doar dacă această decizie a fost cea corectă.
Ce schimbare va produce în tectonica șanselor prezidențiabililor dreptei foarte previzibila schimbare de candidat operată de Partidul Mișcarea Populară? De departe, cea mai avantajată de eventuala înlocuire a lui Cristian Diaconescu cu Elena Udrea este Monica Macovei. În condițiile în care Klaus Johannis (fostul premier Grivco, cu un trecut destul de sulfuros dacă e să luăm de bune doar o parte dintre relatările presei din ultimele zile) și-a anunțat deja ideea de a pune noi baze dialogului instituțional cu Victor Ponta (asta în vreme ce Vasile Blaga anunță că în, cazul victoriei lui Johannis, postul de premier îi va reveni lui Cătălin Predoiu), intrarea în joc a lui Călin Popescu-Tăriceanu devine tot mai incertă (practic l-ar dubla pe Klaus Johannis în postura de prezidențiabil deloc ostil ideii apropierii de PSD, or PSD nu ar avea niciun interes ca ei doi să-și pună piedici reciproc), iar Elena Udrea merge mult pe componenta show, fără o identitate politică foarte clară, Monica Macovei s-a trezit singură pe culoarul foarte important al independeței justiției și al apărării statului de drept. Oricât de direct și de insistent ar încerca președintele Traian Băsescu să-i transfere Elenei Udrea credibilitatea sa pe aceste teme, demersul e sortit eșecului. După ce a izbutit să-i îndepărteze pe toți intelectualii din partid în numele principiului „PMP nu vrea să devină partidul celor cu doctorate la Sorbona”, iar oamenii din jurul ei au început să facă drumuri tot mai dese la parchet (Florin Popescu, Marin Anton), Elena Udrea nu se mai poate pretinde un luptător pentru modernizarea României, apărător al valorilor, luptător pentru independența justiției și pentru statul de drept. Sau, mă rog, se poate pretinde, dar nu are credibilitate. Așa cum și dacă ar ataca-o continuu pe Monica Macovei pe aceste teme, președintele Traian Băsescu nu ar face decât să-și piardă din credibilitate, fostul ministru al justiției fiind unul dintre foarte puținii români care a demonstrat o coerență impecabilă a parcursului său politic. În plus este greu de intuit ce vor face cei care au crezut sincer și au sprijinit cu devotament candidatura lui Cristian Diaconescu. Ei ar putea merge înainte cu strângerea de semnături, forțând o candidatură de independent a fostului șef al cancelariei Președintelui României sau se pot pune cu toții în slujba altui candidat. Mi-e greu să cred că după o asemenea cruntă dezamăgire candidatul pe care l-ar putea susține ar fi... Elena Udrea, mai ales dacă la baza susținerii candidaturii lui Cristian Diaconescu nu a stat doar simpatia pentru om, ci și niște principii și valori. Or, se vede cu ochiul liber, cel mai aproape de profilul de candidat Cristian Diaconescu este... Monica Macovei.
Se pare că astrele politicii de dreapta s-au hotărât să-i dea o mână de ajutor Monicăi Macovei. Cu foarte puțin timp în urmă trei concurenți alergau pe același culoar, se băteau pentru același tip de electorat: fidel valorilor europene, cu spirit justițiar, apărător al statului de drept, adept al transparenței instituționale. Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu și Monica Macovei aveau ca target cam același model de electorat. Dintre toți trei, Monica Macovei este pe cale să devină singura rămasă în cursă. Și, în plus complet eliberată de zgura ineterentă oricărui partid politic. O situație mai bună decât asta cu greu s-ar fi putut imagina. Parcă cineva a așezat lucrurile cu mâna. Rămâne doar ca Monica Macovei să-și strângă numărul de semnături necesar validării candidaturii. Apoi, poate visa la stele!
Recomandările noastre
