Președintele PMP Elena Udrea a vorbit sâmbătă la congresul de alegeri al Organizației de Femei a Mișcării Populare cerându-le membrelor partidului să-și asume cu mândrie eticheta “băsistă”.
„Da, suntem un partid de băsiști, adică de oameni care vor să ducă mai departe modernizarea țării începută de Traian Băsescu”, a spus Elena Udrea în aplauzele colegelor ei de partid. Ea a adăugat că PMP își asumă să continue lupta pentru independența justiției și pentru reformarea statului, avertizând că aceste procese în mandatele președintelui Traian Băsescu nu sunt ireversibile.
Liderul PMP a criticat în acest context desprinderea Partidului Democrat Liberal de moștenirea istorică, care înseamnă președintele Traian Băsescu și victoriile obținute de partid sub conducerea lui Traian Băsescu sau în parteneriat cu el. “Cei din PDL își reneagă istoria de victorii. Ei renunță la o moștenire care e prea grea pentru ei și au găsit salvarea prin topirea în PNL pentru a nu se vedea eșecul PDL”, a afirmat Elena Udrea.
Congresul Organizației de Femei a PMP a avut loc azi la Sinaia, la eveniment fiind prezent și președintele ,României Traian Băsescu. Președinta femeilor populare a fost aleasă Ruxandra Dragomir, fosta președintă a Federației Române de Tenis.