O butadă cunoscută (sper) până și de cei care nu au absolvit bacalaureatul spune că ”cei care nu-și cunosc trecutul sunt condamnați să îi repete”.
De vreo douăzeci de ani ne-am obișnuit să vorbim despre Europa, despre UE, despre vocația noastră europeana. O fi europeană, dar poate doar geografic, din moment ce nu putem să ne asumăm trecutul cu bunele și relele sale.
Unul dintre cei mai mari cărturari pe care i-a dat vreodată aceste plaiuri, uitat într-un mod absolut nedemn, ca să nu spun jenant este Dimitrie Cantemir. Iar în loc să ne lăudăm cu el, să-i facem statui, să le scoatem cu el ochii europenilor - scuzați expresia - îl aruncăm la groapa uitării. Doamna prof. univ. dr. Corina Dumitrescu, rector al Universității Creștine Dimitrie Cantemir a avut o idee grozavă. A organizat ieri un simpozion științific internațional închinat lui Dimitrie Cantemir. Cu siguranță și o spun cu mâna pe inimă nu a făcut-o doar pentru că universitatea pe care o conduce poartă numele ilustrului geniu. Ei bine se împlinesc 300 de ani de la alegerea cărturarului român ca membru al Academiei din Berlin. Un moment înâlțător. Nu ne-am săturat că suntem făcuți cetățeni de mâna a doua, barbari? Iată că un strălucit român acum 300 de ani era invitat, repet invitat, să devină membru al Academiei din Berlin.
Pe bună dreptate publicistul Răzvan Codrescu scria că ”Dimitrie Cantemir reprezintă primul nostru certificat de europenitate”. Iar noi folosim acest certificat ca pe o hârtie de closet!
Pentru că tot veni vorba de Dimitrie Cantemir trebuie să spunem că NS Govora, un istoric al exilului absolut încântător susținea că ”din punct de vedere politic Cantemir a fost o catastrofă”. Rusofob, prin pricini oarecum firești după 23 august 1944, NS Govora susținea că alianța cu Petru cel Mare, precum și refugiul său în Rusia a fost o alegere greșită. Poate în zilele noastre, da, cu siguranță. Dar atunci avea de ales între Imperiul Otoman și creștinătate. Că rusul ne iubește la nebunie, ne-ar strânge în brațe până ne-ar crăpa șira spinării este deja o altă poveste. Ține de geopolitica actuală. În acel moment, Dimitrie Cantemir, prinț creștin a ales ce trebuia. Iar faptul că Petru cel Mare a refuzat să-l extrădeze, chiar cu prețul pierderii a jumătate din Rusia europeană sune multe despre valoarea voevodului român. Dar și a ce însemna cuvântul dat pe vremuri!
***
Pe 15 iulie avem o zi tristă: ziua submarinistului român. În cursul marii conflagraţii care a pârjolit întreagă Europa, românii au participat la campania năvală împotriva URSS nu doar pe Marea Neagră, ci şi sub ea. Trei submarine - “Delfinul”, “Rechinul” şi “Marsuinul” - s-au umplut de glorie în luptele duse în adâncuri. Cu urechile ciulite la grenadele care explodau lângă ei, submarinistii români au fost prezenţi pe coastele Turciei, la intrarea în Bosfor, la Sevastopol, la Kerci şi Ialta, dar şi la Batumi, în Georgia actuală. Nu întâmplător, la presiunea sovieticilor, după “Tratatul de Pace de la Paris” din anul 1947, România nu mai avea voie să deţină astfel de arme. Oricum, imediat după 23 august 1944, cele trei submarine româneşti au fost confiscate de sovietici, care le-au folosit pînă în anii '50. Nici singurul submersibil care se mai află în prezent în posesia României nu mai este funcţional din 1995, astfel că despre submarinele româneşti se poate vorbi numai la trecut. Mai ales de Ziua Submariniștilor, sărbătorită pe 15 iulie. O aniversare tristă, fiindcă, deşi submarinistii şi-au făcut din plin datoria. Îngozitor de trist!!!
Recomandările noastre
