Rezultate după contestaţii. 60,65% dintre absolvenţi au promovat examenul de bacalaureat.

Rezultate după contestaţii. 60,65% dintre absolvenţi au promovat examenul de bacalaureat.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat astăzi,11 iulie, rezultatele finale ale examenului de bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor, pentru sesiunea iunie-iulie.

91.769 din totalul de 151.310 de absolvenţi care s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat au scăpat de grija acestuia. Procentul este de 60, 65%, după soluţionarea contestaţiilor mai mult cu 1,4% faţă de procentul înregistrat după prima afişare a rezultatelor, care a fost de  59,25%. Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 69%, cu 6% mai mult faţă de anul 2013 când aceasta a fost de 63,1%.

Numărul mediilor pe tranşe a fost relativ echilibrat: pe segmentul 6 - 6,99 s-au înregistrat 25.385 de medii, pe segmentul 7 - 7,99 s-au înregistrat 25.176 de medii, pe segmentul 8 - 8,99 s-au înregistrat 25.348 de medii, iar pe segmentul 9 - 9,99 s-au înregistrat 15.752 de medii. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 108 medii de 10, cu patru în plus peste cele consemnate iniţial.

Pe judeţe cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Brăila, 78,60% dintre absolvenţi au scăpat de grija examenului de bacalaureat. Judeţul Brăila este urmat în clasamentul judeţelor cu ce mai bun procent de promovare de judeţul Cluj-Napoca, 75,55% şi de judeţul Iaşi, care a înregistrat un procent de promovare de 74,75%. Judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare sunt Ilfov unde doar 29,30% dintre elevi au promovat, urmat de Giurgiu şi Teleorman cu o rată de promovare de 38,70% şi respectiv 45,27.

La nivel naţional, din totalul celor 419.424 de lucrări, au fost contestate 40.810 (9,73%). Dintre acestea, au fost admise ca întemeiate 16.093 (39,41%). La proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.067 de lucrări, au fost contestate 17.225 (12,57%), fiind admise ca întemeiate 7.517 (43,64%). La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de lucrări, au fost contestate 323 (4,85%) şi au fost admise ca întemeiate 154 (47,68%). La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cele 137.595 de lucrări, au fost contestate 10.835 (7,87%) şi au fost admise 4.097 (37,85%). La proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cele 138.103 lucrări, au fost contestate 12.457 (9,02%). Au fost admise ca întemeiate 4.325 (34,72%).

Din totalul absolvenţilor de clasa a XIIa din promoţia curentă, doar 73% au participat la examenul de Bacalaureat. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 151.310 de absolvenţi prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe cei 275 de absolvenţi eliminaţi.

Abslvenţii care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2014 se pot înscrie de luni, 14 iulie, pentru sesiunea agust-septembrie.

Calendar Bacalaureat 2014, sesiunea august-septembrie:

-18-22 august - probele orale 25 august

- proba scrisă la Limba Română 26 august

- proba scrisă la Limba Maternă 27 august

- proba scrisă la Matematică sau la Istorie 29 august

- proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie

-1 septembrie - afişarea rezultatelor parţiale

-4 septembrie-afişarea rezultatelor finale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News