Fotbalul mondial, în doliu după Di Stefano

Fotbalul mondial, în doliu după Di Stefano

Atenția de la turneul fi nal din Brazilia a fost întreruptă în aceste zile de moartea simbolului echipei Real Madrid. Alfredo a rămas în istorie după evoluțiile memorabile din tricoul „galacticilor”

După un Campionat Mondial dezamăgitor, fotbalul spaniol a intrat, luni, în doliu. Trecerea în neființă a lui Alfredo Di Stefano (88 de ani), legenda clubului Real Madrid, este plânsă de toată lumea.

A jucat și pentru Argentina, și pentru Spania

Jucătorii „galacticilor”, oficiali, suporteri din toată lumea, ziariști, au adus, pe diferite căi, un omagiu celui care a câștigat cinci Cupe ale Campionilor Europeni cu Real. Născut la Buenos Aires, capitala Argentinei, fostul mare atacant a debutat în fotbalul mare la River Plate, dar s-a consacrat la Real, după ce a trecut și pe la cluburile Huracan și Millonarios. Pentru madrileni a evoluat de 282 de ori și a marcat de 216 ori. Alfredo a jucat și pentru naționala Argentinei, dar și pentru cea a Spaniei, pentru că, la acea vreme, regulamentul FIFA permitea acest lucru.

Relație tensionată cu Hagi

După ce s-a retras de pe teren, Di Stefano s-a dedicat meseriei de antrenor, iar în sezonul 1990 - 1991 a colaborat, la Real, și cu Gheorghe Hagi. Relațiile dintre cei doi nu au fost grozave, pentru că antrenorul adopta un plan tactic ce nu era pe placul „Regelui”. Brazilianul Pele a transmis un mesaj pe contul său de Twitter. „Când jucam noi, FC Santos şi Real Madrid erau principalele rivale, pentru că erau cele mai bune echipe din lume. Toate deschiderile care există, astăzi, între jucătorii latino-americani şi cluburile europene sunt făcute graţie muncii lui Alfredo Di Stefano”, a spus fostul mare jucător. „Sunt extrem de trist la aflarea veștii că Alfredo Di Stefano - un uriaș al fotbalului - ne-a părăsit. Nu-l vom uita niciodată pe Alfredo Di Stefano, un om al cărui talent va rămâne mereu în istoria bogată a fotbalului”, este mesajul transmis de francezul Michel Platini, președintele UEFA, în timp ce elvețianul Sepp Blatter, președintele FIFA a spus: „Di Stefano a fost jucătorul meu preferat”.