DOI ANI DE LA SUSPENDARE. Băsescu, invitat la dezbaterea Mișcării Populare despre statul de drept

DOI ANI DE LA SUSPENDARE. Băsescu, invitat la dezbaterea Mișcării Populare despre statul de drept

Președintele Traian Băsescu și-a anunțat participarea la dezbaterea Fundației Mișcarea Populară despre statul de drept, la 2 ani de la suspendarea sa din funcție.

Președintele Traian Băsescu va participa azi la dezbaterea „Democrația și statul de drept din România” organizată de Fundația Mișcarea Populară la Palatul Parlamentului, cu ocazia aniversării a doi ani de la lovitura de stat din vara lui 2012, care a culminat cu suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu. La eveniment vor participa și lideri ai PMP, în frunte cu președintele formațiunii, Elena Udrea.

„Lovitura de stat din 2012 s-a făcut cu un singur scop: înlăturarea lui Traian Băsescu, pentru că un om, prin prezenţa lui la Cotroceni i-ar fi incomodat. Determinarea preşedintelui de a se lupta pentru independenţa justiţiei, pentru a înlătura controlul politic asupra justiției și pentru statul de drept au încurcat afacerile și interesele multora în ultimii 10 ani în România”, a afirmat președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea.

În plus, duminică, Partidul Mișcarea Populară va organiza un marș în București cu ocazia aniversării suspendării lui Traian Băsescu de către Parlament. „Este un marș pe care-l organizăm în Capitală la care anunțăm prezența a 3.000 de participanți”, a estimat Elena Udrea.

Merită precizat faptul că doar în urmă cu câteva zile, 344 dintre parlamentari, au adoptat, la solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, o declarație politică fără efecte juridice prin care cer demisia președintelui Traian Băsescu. Este vorba despre aceeași majoritate din 2012, formată preponderent din parlamentari PSD și PNL.

Filmul suspendării lui Traian Băsescu din iulie 2012

3 iulie: Majoritatea USL din Parlament a decis revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, precum și a președinților celor două Camere: Roberta Anastase și Vasile Blaga. În locul lor au fost numiți Valeriu Zgonea și Crin Antonescu.

4 iulie: Guvernul condus de Victor Ponta a emis o Ordonanță de Urgență prin care se anula dreptul CCR de a se mai pronunța asupra deciziilor Parlamentului.

6 iulie: Președintele Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament.

10 iulie: CCR a decis că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu este valid doar dacă la urne vor veni jumătate plus unu dintre alegătorii înscriși pe listele electorale. Crin Antonescu se instalează la Cotroceni în calitate de președinte interimar.

11 iulie: Premierul Victor Ponta a fost chemat la Bruxelles și primește de la președintele Comisiei Europene un document în 11 puncte, pe care trebuie să le îndeplinească, inclusiv validarea referendumului, doar dacă este îndeplinit cvorumul.

18 iulie 2012: Raportul MCV pentru România exprimă îndoieli privind respectarea statului de drept.

29 iulie: Are loc referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Nu este atins pragul de prezență: doar 46,24% dintre români s-au prezentat la vot.

6 august: ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, își anunță demisia din funcție, acuzând presiunile asupra sa din partea lui Traian Băsescu și a lui Crin Antonescu. Își anunță demisia și ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre. Presa publică, ulterior, discuțiile telefonice ale lui Dobre, din care reiese că acesta a fost obligat să plece, întrucât liderii PNL doreau să îl determine să scadă cu peste 3 milioane numărul total al alegătorilor trecuți pe listele electorale.

13 august 2012: Emisarul american Philip Gordon se întâlnește cu Băsescu, Ponta și Antonescu, amenințând cu ruperea parteneriatului strategic, dacă părțile aflate în conflict nu reușesc să coabiteze.

21 august: Plenul Curții Constituționale a României decide invalidarea referendumului din 29 iulie.

27 august: Se publică în Monitorul Oficial decizia de revenire în funcție a lui Traian Băsescu.